MOPAN Suceava

Echipa de rugby juniori sub 17 ani a Liceului cu Program Sportiv Suceava a fost la un pas de a se califica la turneul final, în primul an în care participă în competiția națională. Elevii antrenorului Dumitru Livadaru au reușit să se califice în premieră la turneul semifinal, dar emoţiile “premierei” au fost prea mari pentru tinerii sportive suceveni care au greşit atunci când nimeni nu se aştepta.
În primul meci de la turneul semifinal ce a avut loc la București, sucevenii au început în forță și au marcat primul eseu în minutul 3, în final impunându-se fără probleme cu scorul de 36 – 19 în fața echipei CSȘ Șoimii Sibiu. În cel de-al doilea meci din grupă, sucevenii au condus cu 9 – 0 prin trei lovituri de pedeapsă reușite de Edi Alucăi, dar până la pauză au primit foarte ușor două eseuri și s-au văzut conduși cu 10 – 9.
În partea a doua, LPS-CSȘ Suceava a mai primit un eseu pe o greșeală personală și a pierdut cu 9 – 17 un meci pe care dacă l-ar fi câștigat ar fi ajuns la turneul final.
În meciul pentru clasament, elevii lui Dumitru Livadaru au jucat în compania echipei clasate pe locul doi în cealaltă grupă, RC Grivița București, și s-au impus în final cu scorul de 22 – 14, ocupând astfel locul trei la turneul semifinal și locul nouă pe țară.
„Pentru primul an în care participăm în campionat cu această echipă, pot spune că jucătorii s-au descurcat foarte bine și au dat dovadă de dăruire în teren, demonstrând că posedă calități pentru rugby. A fost un turneul foarte greu, mai ales din punct de vedere fizic, cu trei meciuri în aceeași zi, în compania unor echipe puternice și bine clădite fizic. Ne doream o calificare la turneul final, dar pe două greșeli elementare am pierdut un meci pe care l-am avut în mână. Vreau să remarc întreaga echipă pentru evoluția din cele trei meciuri, care îmi dă mari speranțe că se conturează un lot foarte bun, cu jucători ce vor ajunge la loturile naționale și la seniori. Mulțumim conducerii LPS Suceava, Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul acordat în eforturile noastre din acest campionat și nu numai” a declarat profesorul Dumitru Livadaru.
LPS-CSȘ Suceava a participat la acest turneu semifinal cu un lot de 22 de jucători: George Moroșan, Răzvan Serediuc, Gabriel Tăuteanu, Tibi Timoficiuc, Mircea Nistor, Andrei Portariu, Daniel Iacob, Sebastian Rusu, Gabriel Acălinei, Eduard Alucăi, Laurențiu David, Andrei Custrin, Cosmin Iacob, Dumitrel Giurcă, Andrei Gemeniuc, Emi Lelcu, Sebi Beldiman, Marius Mânzâlică, Florin Zimbru, Marius Munteanu, Răzvan Nistoroaia și Mihai Netbai.
Din păcate, unul dintre cei mai buni jucători, Sebi Beldiman, s-a accidentat la încălzirea dinaintea primului meci și nu a mai putut evolua. Suceveanul, alături de colegul său Laurențiu David, este component al lotului național de juniori sub 17 ani, lot în care antrenorul Dumitru Livadaru speră să aibă în acest an 3-4 jucători care să participe la anul la Campionatul European.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava