Concert pascal
MOPAN Suceava

Echipa de rugby în 7 sub 17 ani a Liceului cu Program Sportiv din Suceava se menţine în lupta pentru calificarea la turneul final şi după turneul cu numărul II din Campionatul Naţional zona Moldova, ce a avut loc la Galaţi.

Tinerii rugbişti pregătiţi de antrenorii Dumitru Livadariu şi Marcel Creţuleac au disputat patru meciuri la turneul II, bilanţul final fiind de două victorii şi două înfrângeri. În primul meci, sucevenii s-au impus cu 22–5 în disputa cu gazdele de la CTTV Galaţi, iar mai apoi au pierdut cu 5–22 disputa cu prima clasată, CSŞ Bârlad, echipă a Centrului Naţional Olimpic ce nu a pierdut până acum nici un meci. LPS Suceava a obţinut a doua victorie din turneu în meciul cu CSŞ Tecuci, iar în ultimul meci a scăpat victoria printre degete, 10–12 cu LPS Focşani, după două transformări ratate din poziţii ideale. După aceste rezultate, LPS Suceava a ocupat locul III la turneul de la Galaţi, iar la general se află pe locul II, în condiţiile în care la finalul celor cinci turnee se califică la turneul final primele trei clasate în grupa Moldova.

„Ne-au lipsit patru jucători importanţi, Jalbă, Atodiresei, Reguş şi Boian, care n-au putut să facă deplasarea din cauza accidentărilor, iar în primul meci s-a accidentat un alt jucător de bază, Cuziac. Am pierdut meciul cu Focşani pentru că n-am fructificat transformările, dar per total sunt mulţumit de evoluţia echipei şi de rezultate. Vom continua să ne pregătim serios şi sperăm ca la finalul celor cinci turnee să ne calificăm la turneul final. Avem jucători talentaţi ce promit şi putem să facem o figură frumoasă în acest sezon, la această categorie de vârstă”, a explicat antrenorul Dumitru Livadariu.

LPS Suceava s-a deplasat la turneul de la Galaţi cu un lot de 10 jucători: Ionuţ Cozma, Constatin Paşcu, component al lotului naţional sub 17 ani, Călin Camilar, Sebastian Ianoş, Alexandru Traci, Petru Boian, Marcel Mariniuc, Andrei Gigică, Tătar şi Ursulescu.

Juniorii sub 17 ani vor relua campionatul cu cele trei turnee rămase, la Focşani, Tecuci şi Suceava.
La finalul săptămânii, echipa sub 19 ani a liceului sucevean va evolua la Constanţa, în al doilea turneu al Campionatului Naţional de rugby în 10, competiţie în care ocupă poziţia a doua, după Steaua Bucureşti, iar săptămâna viitoare va juca la Galaţi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava