MOPAN Suceava

La finele săptămânii trecute la Salcea s-a disputat turneul final la oină din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. În chiar primele două meciuri ale competiţiei, echipa din Salcea, pregătită de profesorul Sorin Gălăţeanu, a avut ca adversare principalele contracandidate la titlu de campioană. În prima dispută, formaţia suceveană a pierdut cu 5-6 disputa cu gruparea din Ulmu, judeţul Călăraşi. În cel de-al doilea meci, elevii profesorului Gălăţeanu au marcat o revenire şi s-au impus cu 15-6 în faţa echipei şcolii gimnaziale din Turnu Roşu judeţul Sibiu.
În următoarele întâlniri echipa şcolii gimnaziale din Salcea a jucat tot mai bine şi în consecinţă a câştigat cu 13-2 partida cu şcoala gimnazială „Grigore Moisil” din Năvodari şi cu 9-2 partida cu formaţia şcolii gimnaziale din Dieci judeţul Arad. Cum învingătoarea sucevenilor, echipa din Ulmu a pierdut întâlnirea cu cea a şcolii din Turnu Roşu, formaţia din Salcea şi-a depus candidatura pentru titlu de campioană. Pentru a realiza acest lucru, jucătorii antrenaţi de profesorul Sorin Gălăţeanu trebuiau să se impună în ultimele două jocuri, cu echipele şcolilor gimnaziale din Mioveni şi din Dragu, judeţul Sălaj.
Primul meci a fost dificil, dar a fost câştigat la limită cu 6-5 de formaţia şcolii gimnaziale din Salcea. Scăpaţi de presiunea acestui joc, jucătorii suceveni s-au impus în faţa grupării sălăjene cu 26-6.
Campioana a fost stabilită la punctaveraj deoarece trei echipe aveau acelaşi număr de victorii. Echipa din Salcea a avut punctaveraj 21-13, cea din Sibiu 22-28 şi cea din Călăraşi 19-20, în aceste condiţii formaţia suceveană intrând în posesia titlului de campioană naţională.
„Le mulţumesc în primul rând elevilor mei pentru modul în care au abordat turneul final. Merită felicitări şi tot respectul nostru. Deasemenea trebuie să mulţumim primarului oraşului Salcea, Ilie Lungu, Consiliului Local, inspectorului şcolar de specialitate Gheorghe Coman, domnilor Daniel Balincencu, manager la Digital Security Systems, Remus Tofan, manager System Conect, Cristian Sumanariu, Ionel Leonte, conducerii şcolii din Salcea, directorului Cătălin Huţu şi conducerii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava pentru sprijinul acordat.
Le mulţumim şi arbitrilor Constantin Pavel, Radu Roată şi Sebastian Iftimovici, toţi supervizaţi de arbitrul Cristian Bereşoaie.
Doi dintre componenţii echipei şcolii gimnaziale din Salcea, campioană naţională la oină, au fost premiaţi individual. Gheorghiţă Cucuruzeac a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, iar Iosif Belţic a primit diploma pentru cel mai tehnic jucător.
Pe lângă cei doi, din echipa şcolii gimnaziale din Salcea au mai făcut parte sportivii: Cristian Belţic, Denis Palaghianu, Iosif Ionescu, Lucian Irimia, Mihai Pâslaru, David Pâslaru, Marius Ilaşi, Liviu Cazacu, Daniel Dancă, Florentin Petrariu, Andrei Palaghia şi Emanuel Ungurean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava