Concert pascal
MOPAN Suceava

Echipajul românesc format din Ionela-Livia Lehaci și Gianina-Elena Beleagă, ambele din județul Suceava, a cucerit medalia de aur în proba feminină de dublu vâsle categorie ușoară, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Sarasota-Bradenton (Florida/SUA).

Lehaci și Beleagă au fost cronometrate cu timpul de 06 min 55 sec 880/1000, devansând echipajele din Noua Zeelandă (Zoe McBride, Jackie Kiddle), 06 min 56 sec 090/1000, și Statele Unite (Emily Schmieg, Michelle Sechser), 06 min 56 sec 380/1000.

Gianina Beleagă s-a născut la Valea Moldovei pe 21 mai 1995, iar la 13 ani a fost selectată pentru canotaj. ”Antrenorii Ioan Despa şi Vasile Avrămia au fost cei care m-au convins să vin la canotaj, iar primii ani i-am făcut la Fălticeni. Aveam 51 de kilograme când am început, iar în primul an am pus zece kilograme pe mine, plus 4 centimetri în plus la înălţime. Brusc, m-am oprit acolo. Din 2009 până în 2015 am încercat să mă îngraş, dar nu am putut”, povesteşte Gianina.

Începutul carierei a fost promiţător. Deşi nu avea masivitatea unora dintre colegele ei, Gianina a prins un loc în barca de 8+1 şi a cucerit medalii de aur la Campionatele Mondiale de juniori din 2012 şi 2013. Anii au trecut, dar Giani a rămas la aceeaşi greutate, în timp ce colegele ei au crescut. A ajuns astfel rezervă. A tras cu ochiul către dublul de categorie uşoară, care tocmai începuse să se coaguleze, dar acolo era testată perechea Ionela Livia Lehaci şi Andreea Asoltanei. ”În 2014 am decis să renunţ la canotaj şi să mă axez pe şcoală. Luasem examenul de Bacalaureat cu notă mare şi îmi făceam planuri în această direcţie. În vacanţă, domnii antrenori Dorin Alupei şi Cristi Maliş m-au contactat pentru a reveni în pregătire, pentru a face categorie. Andreea Asoltanei avea nişte probleme medicale şi era nevoie de mine, pentru a face pereche cu Ionela Lehaci. Din 2015 tragem în aceeaşi barcă. Nu e mult, dar cred că am progresat repede”, punctează sportiva legitimată la Steaua.

Ionela Livia Lehaci a avut un start al carierei oarecum asemănător. A fost selectată de la Şcoala cu clasele I-VIII Doroteia din zona natală (oraş Frasin, Suceava), de antrenorul Cristi Maliş. ”Aveam 49 de kilograme atunci când am început, la 1,76 metri înălţime. M-au selectat după anumite criterii, înălţime, anvergură. La început am tras la open, la Campionatele Mondiale din 2011, alături de Ioana Vrînceanu, dar la 17 ani, în ultimul an de juniorat, mi-am dat seama că nu voi mai urca în greutate şi voi face categorie. Acum am 1,79 metri înălţime şi 57 de kilograme”, spune Livia Lehaci (CS Dinamo).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava