Concert pascal
MOPAN Suceava

Inspectorii vamali din cadrul Directiei Generale a Vămilor – Serviciul Coordonare Echipe Mobile au descoperit într-un automarfar sosit din Turcia aproximativ 11.400 de articole vestimentare, în valoare de peste 800.000 euro, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 15 iunie 2021, inspectorii vamali din cadrul Directiei Generale a Vămilor – Serviciul Coordonare Echipe Mobile, în timpul desfășurării unei acțiuni în trafic, au oprit un autocamion înmatriculat în România, care transporta textile din Turcia pentru o firmă din România. La volanul automarfarului se afla un cetățean turc în vârstă de 43 ani.

Ca urmare a analizei de risc specifice și verificării documentelor de transport prezentate autorității vamale s-a dispus efectuarea controlului fizic asupra mărfurilor aflate în regim de tranzit vamal. Astfel, mijlocul de transport a fost condus la Biroul Vamal de Interior Slobozia unde, ca urmare a controlului vamal, au fost identificate mărfuri susceptibile de încălcare a unor drepturi de proprietate intelectuală.

Inspectorii vamali au descoperit peste 11.400 de articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute care daca ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă ar fi avut o valoare de peste 800.000 de euro.

În derularea controlului vamal echipele mobile ale autorității vamale au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul ITPF Giurgiu.

Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi ale Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Verificările în cauză vor fi continuate de către organele de poliţie sub aspectul săvârşirii unor fapte de natură penală.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava