Economista Daniela Marinela Odeh rămâne șefa interimară a Direcției de Sănătate Publică Suceava până-n data de 30 septembrie

Economista Daniela Marinela Odeh rămâne șefa interimară a Direcției de Sănătate Publică Suceava până-n data de 30 septembrie. Asta, în baza Ordinului ministrului Sănătății 447/2023. Daniela Odeh se afla la conducerea DSP din 16 noiembrie 2022. Daniela Odeh a absolvit în 2005 Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Tranzacții internaționale. Ea a lucrat în domeniul bancar până în urmă cu aproximativ șase ani, când a fost angajată la DSP, la Biroul Programe în sănătate. La momentul numirii ca director era consilier superior în cadrul DSP.