MOPAN Suceava

ECOTIC a decernat luni 12 decembrie,  Premiile pentru un Mediu Curat din acest an, în prezența a peste 100 de persoane, reprezentanți ai autorităților publice, ale companiilor și ONG-urilor implicate în domeniul protecției mediului.

Gala Premiilor pentru un Mediu Curat identifică și promovează de 14 ani personalități, proiecte, și inițiative dedicate protecției mediului. În tot acest timp peste 700 de proiecte au fost înscrise în competiție de către instituții publice, de învățământ, companii și ONG-uri.

În acest an, juriul format din reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Info Cons, Asociația Municipiilor din România și Hotnews au desemnat câștigătorii la cele 4 categorii:

PROIECTE DE MEDIU

EDUboost dezvoltat de Asociația pentru educație digitală Bigger Picture

EDUboost este o serie de podcast-uri in care au fost prezentate celor mici o serie de  „teme pentru oameni mari la mintea copiilor”: Ce este încălzirea globala? Ce este sustenabilitatea? De ce e bine să colectezi separat deșeurile? Ce înseamnă sa reciclezi? Ideea EDUboost pornește de la o realitate: copiii își doresc sa învețe lucruri noi prin mijloace digitale, joc și mai ales poveste.

“Este un proiect care și-a adunat o comunitate organică în jur de profesori, de elevi de părinți și mai ales de copii. Și este important pentru noi să creștem mai departe nu doar în episoade, dar și în vizibilitate și în oameni care să creadă cu adevărat în acest produs.” Andra Cărbunaru și Măriuca Mihăilescu de la Asociația pentru educație digitală Bigger Picture.

Eco Frequencies: Binaural Therapy dezvoltat de Asociația MACAIA (PLASTIC Art Performance Collective) 

Eco Frequencies: Binaural Therapy este un proiect cultural, de activare participativă prin încurajarea activării culturale și sociale în jurul conștientizării importanței naturii în sănătatea mentală.

Aplicația mobilă bonapp.eco

Bonapp.eco este un start-up românesc, lansat în 2021, a cărui misiune este să reducă risipa alimentară. Prin aplicație, utilizatorii pot achiziționa produse nevândute până la final de zi sau produse care urmează să expire, cu discount-uri începând de la 50%. Peste 11 tone de alimente au fost salvate de risipă alimentară.

“Premiul aceste reprezintă dovada ca ceea ce facem este lucrul corect, misiunea corectă în această țară și este o încurajare pentru a crește, pentru a face cât mai mult și a avea cel mai puternic impact posibil. Totodată, este un moment de mândrie de a fi recunoscuți în cadrul acestui ecosistem de firme interesate de protecția mediului pe care l-ați creat.” ne-a spus Luka Zivkovic de la Bonapp.eco

PREMIUL SPECIAL dedicat INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Școala Gimnazială nr.11, Buzău este prima școală circulară din România. Toată energia unității de învățământ este obținută ecologic, iar apa de ploaie este reutilizată. De asemenea, în cadrul unității se colectează separat deșeurile generate.

PERSONALITATEA DE MEDIU A ANULUI

Allen Coliban -Primarul Municipiului Brașov, a fost nominalizat de către public și ulterior ales de juriu. Publicul a apreciat achizițiile de autobuze electrice, încurajarea folosirii transportului în comun și instalarea de ecoinsule pentru colectarea separată a deșeurilor.

„Este un premiu al Brașovului si al brașovenilor. Este o încununare și o recunoaștere a ambițiilor și a eforturilor pe care comunitatea brașoveană le-a făcut în ultimii ani în sensul sustenabilității, al unei abordări responsabile față de mediul înconjurător. Din punct de vedere al ambițiilor și proiectelor noastre suntem doar la început.” a declarat Allen Coliban.

PREMIUL SPECIAL dedicat JURNALIȘTILOR

Acest premiu a fost câștigat de către Alina- Elena Vasiliu care este de 7 ani redactor la Ziarul Financiar, iar din 2021 a preluat proiectul Economia Verde, o serie de emisiuni, conferințe, video-conferințe pe tema sustenabilității, acestea fiind completate de Pagina Verde ce conține apariții săptămânale. A scris câteva sute de articole pe teme precum: poluarea fonică, a aerului, reciclare, transport sustenabil, start-upuri verzi și despre activitatea ONG-urilor de mediu.

Din partea ECOTIC, ALTEX România a primit premiul pentru cea mai mare contribuție la volumul de deșeuri electrice colectate la nivel național. Prin campaniile proprii de buy-back, Altex a contribuit cu cel puțin 15% din DEEE colectate în anul 2021 și probabil similar și pentru anul 2022.

Tot din partea ECOTIC, cel mai mare reciclator DEEE din România – Greenweee Internațional – a primit premiul pentru partenerul principal în tratarea corespunzătoare a DEEE. Conform certificării pe care o deține pentru standardul EN50625 pentru tratarea DEEE, Greenweee Internațional are cea mai mare performanță în extragerea poluanților din DEEE și neutralizarea acestora, cu beneficii importante pentru mediul înconjurător.

Ediția a XIV a a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat a fost susținută de: Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor, Ambasada Sustenabilității în România, Asociația Municipiilor din România (AMR), Info Cons, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, APDETIC, ECSR.ro, Radio Eco Natura, Radio România Cultural, RFI România, Cărturești și Hotnews.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava