Concert pascal
MOPAN Suceava

Un număr de 32 de echipe au participat la finele săptămânii trecute la ediţia a XIII-a a Cupei Moş Crăciun. Pe tabloul de concurs s-au aflat şi 10 cluburi din judeţul Suceava, este vorba de Dorna Vatra Dornei, Foresta Fălticeni, Juniorul Suceava, Bucovina Suceava, United Cajvana, LPS Suceava, Luceafărul Bucovina Suceava, Foresta Suceava, FC Bucovina Suceava şi Cenizia Rădăuţi. Competiţia, organizată de grupările LPS Suceava şi Juniorul Suceava, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Primăria Suceava, a avut în program întreceri la trei categorii de vârstă, 2011, 2012 şi 2013, şi s-a desfăşurat în sala Liceului cu Program Sportiv. A fost o competiţie reuşită şi mult mai liniştită decât de obicei, în condiţiile în care, în premieră naţională, managerul turneului, Ciprian Anton, a decis ca la finalul competiţiei toţi copiii să fie câştigători. Rezultatele au fost şterse practic cu buretele, iar fiecare echipă a primit medalii de aur şi câte un trofeu pentru locul întâi.

„Mă bucur că după 13 ani nu am mai văzut orgolii puse-n joc, iar prezenţa la festivitatea de premiere a fost foarte numeroasă. Nu este normal să primeze rezultatul la astfel competiţii, copiii trebuie lăsaţi să se bucure de fotbal, fără să aibă pe umeri de la o vârstă fragedă presiunea rezultatului. Cred că acest experiment a fost un succes şi mă bucur că am reuşit să schimbăm în bine direcţia competiţiei. O asemenea măsură se dovedeşte a fi benefică în primul rând antrenorilor şi copiilor, dar şi părinţilor sau organizatorilor. Sper ca exemplul nostru să fie preluat cât mai curând şi de alţi organizatori de astfel de competiţii din ţara noastră”, a declarat managerul turneului, Ciprian Anton.

La final, toţi cei 400 de copii au primit medalii de aur, diplome şi trofeul cuvenit câştigătorilor, dar şi câte un pacheţel de dulciuri din partea primarului Ion Lungu, care a oficiat festivitatea de premiere.
Iată care au fost echipele participante la cea de-a XIII-a ediţie a Cupei Moş Crăciun:

Categoria 2011: Juniorul Suceava, Bucovina Suceava, United Cajvana, Profy Botoşani, Juniorul Poli Iaşi, Juniorul Botoşani, LPS Suceava, Luceafărul Bucovina, Dorna Vatra Dornei, Juniorul Dorohoi, Foresta Fălticeni, Foresta Suceava.

Categoria 2012: LPS Suceava, FC Bucovina Suceava, Dorna Vatra Dornei, Foresta Suceava, Juniorul Dorohoi, Juniorul Botoşani, Juniorul Suceava, Luceafărul Bucovina, FC 10 Botoşani, Cenizia Rădăuţi, Profy Botoşani, Foresta Fălticeni.

Categoria 2013: Juniorul Suceava, Luceafărul Bucovina, Juniorul Botoşani, Profy Botoşani, Cenizia Rădăuţi, United Cajvana, Juniorul Dorohoi, Foresta Fălticeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava