Concert pascal
MOPAN Suceava

Editura CUANTIC în colaborare cu redacția Lumea Credinței a lansat cartea Rețete pentru Postul și Sărbătoarea Paștelui.

Pe parcursul a 80 de pagini, într-un format accesibil și în condiții grafice de calitate, cititorii găsesc zeci de rețete delicioase, potrivite atât pentru perioada Postului Paștelui (27 februarie – 15 aprilie la ortodocși, respectiv 22 februarie – 8 aprilie la catolici) cât și pentru masa festivă de Paște (care în acest an este în 16 aprilie – la ortodocși și în 9 aprilie la catolici). La finalul cărţii sunt prezentate descrierile și proprietățile terapeutice ale mai multor legume și fructe.

„Postul Sfintelor Paşti este cel mai lung (la cele şase săptămâni de la Lăsatul Secului de brânză până la Florii, se adaugă postirea din Săptămâna Mare, dar şi săptămâna de post parţial dintre Lăsatul Secului de carne şi Lăsatul Secului de brânză) şi mai aspru (cu mai puţine dezlegări), drept care i se şi spune Postul Mare. În limbajul tradiţional, se mai numeşte şi Postul Patruzecimii sau Păresimile. El închipuie postul de 40 de zile al Mântuitorului2 (Matei 4, 2; Marcu 1, 13; Luca 4, 2) şi este rânduit de Biserică în vederea pregătirii binecredincioşilor creştini pentru întâmpinarea cât mai trează şi mai cuviincioasă a celei mai importante sărbători creştine de peste an (cum se socoteşte în Răsărit, căci în Apus pare să prevaleze Naşterea Domnului).”, Răzvan Codrescu.

CUPRINS (SELECŢII)

UN GÂND DIN PARTEA AUTOAREI
Pâinea şi familia

SALATE ȘI GUSTĂRI
Cartofi noi cu rozmarin
Baba ghanoush (salată de vinete)
Pastă bună la toate…

SUPE CIORBE
Supă‑cremă de cartofi cu ciuperci
Supă de legume cu grâu
Supă de măcriş
Supă cu verdeţuri de primăvară

FEL PRINCIPAL
Mâncărică…
Peşte pentru praznicul Bunei Vestiri
Peşte pentru masa de Florii
Peşte pentru masa de Florii
Pilaf de urzici

MASA DE PAŞTE
Salată cu miel
Drob de miel
Ouă umplute pentru Paște
Borș de miel (pentru un borș de cca 3 litri)
Pulpă de miel umplută
Pască
Cuiburi de viespi

DULCIURI
Biscuiţi dulci‑iuţi
Desert cu… energie
Mucenici moldoveneşti de post
Desert pentru praznicul Bunei Vestiri
Desert pentru masa de Florii
Salată (altfel) de fructe

FRUCTE, LEGUME, SEMINŢE ŞI IERBURI DIN BUCĂTĂRIA ORIENTALĂ
Lămâia, Lintea, Măslinele, Menta, Năutul, Pătrunjelul, Rodia, Sumacul, Susanul

Editura CUANTIC a mai lansat în aceeași formula de colaborare cu redacția Lumea Credinței și CARTEA PAȘTELUI.

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii Cuantic, în rețeaua Inmedio, Librarium, pe emag.ro, librex.ro, libris.ro, librarie.net, Librăria Mihai Eminescu București, Tabac X-Press, rețeaua Centrului de librării București precum și în magazinele bisericești din întreaga țară. Preț vânzare: 17.99 lei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava