MOPAN Suceava

Proiectul Managementul forestier oferă elevilor de liceu din clasele cu domeniu de specializare silvicultura informații și concepte privind aplicarea procedurilor moderne de management al pădurilor, susținerea principiului fundamental al conservării și dezvoltării fondului forestier și modul în care tehnologia susține managementul durabil în domeniul silviculturii.

Junior Achievement (JA) România și Ingka Investments România vor desfășura, în anul școlar 2020-2021, a doua ediție a proiectului Managementul forestier, în care vor fi implicați minimum 200 de elevi din șase licee din țară, cu clase de specializare în domeniul silviculturii.

Parte a disciplinei Junior Achievement dedicată orientării profesionale și a programului internațional Succesul profesional, proiectul are ca obiectiv familiarizarea elevilor cu aplicarea procedurilor moderne de management al pădurilor, necesitatea protejării și conservării fondului forestier, precum și modul în care tehnologia susține managementul durabil în domeniul silvic.

Cele trei module educaționale, dezvoltate în cadrul proiectului Managementul forestier, se derulează sub coordonarea cadrelor didactice, în sistem hibrid – la clasă și online –, iar materialele de studiusunt disponibile atât in versiune digitală, cât și tipărită.

Componentele learning by doing și project based, cecaracterizeazăconținuturile din cadrulproiectului, ajutăeleviisăînțeleagăimportanțașimodulpracticîn care se aplicămanagementulforestierresponsabil.

„În munca noastră de zi cu zi avem mereu în minte grija pentru păduri, pentru comunitățile în care suntem prezenți șipentru generațiile următoare. Iar în aceste vremuri complicate, copiii și educația au nevoie de tot suportul pe care fiecare dintre noi îl putem da. De aceea, ne bucurăm mult să putem continua acest proiect, acum și cu o componentă online. Suntem ferm convinși că managementul forestier se poate face într-un mod responsabil, cu grijă pentru mediu, și vrem să le povestim copiilor cât mai multe din ceea ce noi știm. Ei sunt, până la urmă, dintre cei care vor prelua ștafeta peste ani.Simplitatea, grija față de costuri, apropierea și grija față de oameni și planetă sunt câteva dintre valorile care ne motivează să inovăm și să îmbunătățim în mod constant felul în care lucrăm.”, Bogdan Bănică, Manager de conformitate si sustenabilitate, Ingka Investments Romania.

Proiectul este recomandat elevilor și profesorilor din învățământul vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal, domeniul silvicultură.

Informații despre proiect:https://www.jaromania.org/proiecte/managementul-forestier

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava