• S.C. Doly-Com Distribuție S.R.L. Botoșani angajează persoane cu competențe profesionale în domeniile electric, electronic și automatizări, cu studii medii sau superioare.
  • Salariul brut acordat este între 5128 lei și 6837 lei, funcție de cunostintele și competențele profesionale în domeniu. Se acordă gratuit transport și o masă la cantina societății. CV-urile se pot trimite pe e-mail la adresa office@dolycom.ro. Relații: la tel. 0231 565970, 0753 090117, 0753090142.

Fiind ultima săptămână de campanie electorală, consider cel mai nimerit acest subiect însă… la grecii antici. Fără a aborda un anume subiect, voi încerca să prezint două întâmplări legate de un subiect la modă în diverse epoci. Din punct de vedere religios grecii antici nu aveau dogme de credinţă a căror respectare strictă să fie impusă şi supravegheată, nu aveau cărţi religioase, motive pentru care nu exista practic erezie şi blasfemie. Mai mult, neexistând ideea de „păcat originar” de care oamenii ar trebui salvaţi sau purificaţi în vreun fel, sau chestiuni de salvare a sufletului de la moarte, relaţia zeu-om era una apropiată, familiară. Aşa se face că în secolul VI î.Hr. tiranul Pisistrate foloseşte o stratagemă inedită pentru redobândirea puterii pierdute în Atena; conform lui Herodot, Pisistrate îmbracă o fată în veşmintele zeiţei Atena, îi dă armele acesteia şi o aşază într-un car, însoţită de crainici care îndemnau poporul să-l reprimească pe tiran. Vicleşugul funcţionează, Atena fiind zeiţa protectoare a polis-ului. Herodot povesteşte acest episod surprins de naivitatea atenienilor care „erau mai isteţi la cuget şi departe de a fi gata să creadă orice pronstie, […] deosebit de neamurile barbare”. Lucrurile se puteau desfăşura astfel deoarece grecii fiind foarte familiari cu zeităţile lor, nu s-au îndoit vreo clipă de apariţia Atenei în fruntea cortegiului lui Pisistrate; iar acesta din urmă s-a folosit din plin de această apropiere zeu-om.

Tot din Istoriile lui Herodot aflăm o judecată interesantă referitoare la cea mai bună formă de ocârmuire  –  după uciderea lui Cambyses, perşii au încercat să facă o „analiză” asupra formelor cunoscute – democraţia, oligarhia şi monarhia; astfel, trei discursuri încercau să apere ele trei poziţii.

Otanes: „Părerea mea este că nu e bine ca unul singur din noi să ajungă stăpân. Acest lucru nu e nici plăcut, nici potrivit. […] Cum poate oare monarhia să fie o orânduire nimerită, când în  monarhie este îngăduit unuia să facă tot ce vrea, fără să fie tras la răspundere? […] Tiranul îi invidiază pe toţi cei de neam bun câţi au mai rămas încă în viaţă, nu se simte bine decât alături de cei mai netrebnici dintre cetăţeni, îşi pleacă cu nesaţ urechea la defăimări. Un tiran e omul cel mai nestatornic cu putinţă: de-i arăţi o admiraţie potrivită, se supără că nu l-ai cinstit îndeajuns, ca pe un stăpân ce este; dacă cineva i se închină cu prea mare râvnă, de asemenea se supără, zicând că omul e un linguşitor. […] Să nu uităm că puterea poporului poartă ce mai frumos nume de pe lume: isonomia. În al doilea rând, nu săvârşeşte nici una din încălcările pe care le-nfăptuiesc tiranii. Ea împarte dregătoriile ţării prin tragere la sorţi, cel care are pe seama o dregătorie răspunde de faptele sale – şi toate hotărârile se iau în sfatul obştesc. Eu zic, aşadar, să înlăturăm monarhia şi să ridicăm poporul; mulţimea face puterea.”

Megabyzos: „Cuvintele lui Otanes cu privire la desfiinţarea monarhiei mi le însuşesc pe deplin. Cât despre ridicarea poporului la putere – aici se abat de la o judecată sănătoasă. Nimic nu-i mai smintit şi mai neobrăzat decât o mulţime netrebnică; într-adevăr, ar fi peste putinţă de îndurat ca oamenii care cată să scape de trufia unui tiran să îngenuncheze sub cea a unei mulţimi dezlănţuite. Tiranul măcar, când face ceva, ştie ce vrea; mulţimea însă nu poate s-o ştie. Şi cum ar putea şti, când niciodată n-a fost învăţată, nici n-a dat cu ochii de ce e bun şi cuviincios! Ea se repede fără socotinţă la treburile ţării, împingându-le înainte asemenea unui şuvoi năvalnic. Aibă parte de ocârmuirea norodului doar cei ce poartă gând rău perşilor; noi însă, alegându-ne o adunare alcătuită din bărbaţii cei mai destoinici, acestora să le încredinţăm puterea. În rândurile lor ne vom afla şi noi – şi este de aşteptat că din partea celor mai cuminţi bărbaţi vor veni şi cele mai cuminţi hotărâri.”

Darius: „În cele rostite de Megabyzos cu privire la mulţime cred că se cuprinde mult adevăr, nu însă şi cele spuse despre oligarhie. Din cele trei feluri de ocârmuiri pe care le-am cercetat, şi mă gândesc la cea mai desăvârşită înfăţişare a lor, adică la cea mai bună democraţie, oligarhie şi monarhie, cred că aceasta din urmă este mult mai potrivită. Se pare că nimic nu-i mai bun decât un bărbat destoinic; călăuzit de vederi sănătoase, ar putea să ocârmuiască mulţimea fără greş şi, mai presus de toate, faţă de răuvoitori ar şti să păstreze taina hotărârilor luate. În oligarhie, unde mulţi se întrec în înţelepciune pentru binele obştesc, e cu neputinţă să nu izbucnească o puternică duşmănie personală. Fiecare în parte năzuind să fie în frunte şi părerile lui să biruie, se ajunge la o cumplită dihonie, de aici se trece la răzvrătiri, iar de la răzvrătiri, la vărsări de sânge care împing lucrurile tot spre monarhie. Prin această schimbare se dovedeşte pe deplin cu cât este monarhia cel mai bun fel de stăpânire. Acum, să zicem că poporul ar lua în mână puterea – este iarăşi peste putinţă să nu săvârşească tot felul de ticăloşii; când ticăloşia îşi scoate însă capul la iveală, nu-i urmează dezbinare şi ură între netrebnici, ci, dimpotrivă, prietenii foarte strânse, căci cei care împilează ţara o fac din bună înţelegere. Lucrurile merg tot aşa înainte, până când se găseşte cineva care să se ridice în fruntea poporului şi să-i ţină în frâu pe astfel de oameni. Urmarea e că un asemenea conducător este admirat de popor şi, când este admirat, nu întârzie să ajungă rege. Prin aceasta iarăşi se dovedeşte că monarhia este cel mai bun fel de ocârmuire. Dar, ca să nu lungesc vorba, de unde ne vine oare nouă libertatea? Cine ne-a dat-o? Oare democraţia, oligarhia sau monarhia? Credinţa mea este că dacă am fost mânuiţi de un singur bărbat (se referea la Cyrus cel Mare), datori suntem să păstrăm acelaşi fel de stăpânire.”

Fără comentarii.

 

P.S.: Orice asemănare cu lumea contemporană este absolut întâmplătoare

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Editorial
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava