Concert pascal
MOPAN Suceava

Asociația Tinerilor pentru România organizează săptâmâna aceasta, în patru licee din Constanța, a treia acțiune educativ-informativă din cadrul proiectului național „Fii voluntar în țara ta” (în cadrul programului Săptămâna Altfel „Să ştii mai multe, să fii mai bun”), după cele două acțiuni întreprinse în licee din Tulcea și din Iași.

Proiectul are menirea de a informa tinerii cu privire la importanța voluntariatului în dezvoltarea lor profesională, de a-i încuraja să devină voluntari și să capete experiență pe piața muncii, în contextul în care angajatorii și agenții economici pun din ce în ce mai mare accent pe experiența tinerilor care au absolvit studii liceale sau studii superioare.

Elevilor le vor fi prezentate diferite studii de caz în care tineri cu o pregatire teoretică bună, cu note mari, dar fără experiență profesională, nu reușesc să se angajeze sau să se mențină pe piața muncii deoarece instituțiile de învățământ nu le oferă și o pregătire practică, iar puntea dintre ce oferă mediul academic și ce solicită mediul economic este una încă foarte mare. De asemenea, tinerilor le vor fi prezentate și domenii în care pot deveni voluntari, abilitățile și competențele pe care aceștia le pot dobândi și, ca un element de noutate, aceștia vor învăța de la reprezentatul ATPR în teritoriu, câteva noțiuni teoretice și practice cu privire la public speaking.

Astăzi  de la ora 11.00 –  la Liceul cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru”, Marți, de la ora 13.00 – Liceul Teoretic “Decebal”, Miercuri, de la ora 10.30 – Colegiul Comercial “Carol I” și Joi, de la ora 10.00 – Liceul Teoretic “Traian”.

“Este cvasi-cunoscut în Europa și în Statele Unite faptul că voluntariatul îi poate aduce tânărului un bagaj de experiență și cunoaștere uriaș. Ne dorim foarte mult ca și în România tinerii să înțeleagă că prin voluntariat aceștia pot stabili conexiuni puternice pe termen lung cu mediul de afaceri și, astfel, pot dezvolta o carieră solidă în orice domeniu de activitate.” a declarat Cristian Tănase, Preşedintele Asociaţiei Tinerilor pentru România.

„Anul acesta am introdus în proiect și un element extrem de important pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor – public speaking. Tinerii au nevoie să vorbească în public, au nevoie să-și manifeste spiritul civic și vor constata că un plus de comunicare este întotdeauna necesar în viața profesională și personală”, declară reprezentatul ATPR în teritoriu, Silviu Ștefan Pintilie.

Asociaţia Tinerilor din România este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea tinerilor în mediul social,economic şi educational, precum şi responsabilizarea acestora cu privire la viaţa lor şi rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate.

Drd. Tănase Tasenţe

Vicepreşedinte, PR Manager

 

Elevii vor fi îndrumați să fie voluntari, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava