Concert pascal
MOPAN Suceava

Emeli Sande, 27, a declarat într-un interviu recent că, de curând, s-a uitat peste versurile hit-ului ei ‘Next To Me’ și încă nu-i vine a crede cât de departe a ajuns de când a scris piesa, care a fost lansată în urmă cu doi, potrivit contactmusic.com.

”Cu câteva zile în urmă am fost la studio cu Craze & Hoax, tipul cu care am scris ‘Next To Me’, iar el mi-a spus la un moment dat: ‘Oh, uite, am găsit foaia pe care ai scris ‘Next To Me’; erau o mulțime de lucruri subliniate, versuri care nu au mai fost introduse în varianta pe care o știe toată lumea. Când dai peste astfel de lucruri, totul pare mai real, am scris acest cântec în dormitorul lui și faptul că a devenit cunoscut în toată lumea, mă face să mă simt minunat.”, a spus Emeli Sande, potrivit sursei citate.

Cu ceva timp în urmă Emeli a spus că este foarte recunoscătoare părinţilor ei pentru sprijinul pe care i l-au oferit în carieră şi crede că talentul ei este ‘un cadou’ de la tatăl ei.
„Totul a venit natural încă de când eram o copilă, nu am învăţat nimic. Tatăl meu are o ureche muzicală minunată. Întreaga lui familie a fost pasionată de muzică şi, cu siguranţă, cred că talentul meu este un cadou din partea familiei tatălui meu. Toţi membrii familiei mele m-au susţinut mereu, au fost alături de mine la fiecare activitate de la şcoală, s-au asigurat să iau lecţii de pian şi de clarinet, s-au asigurat să am orice era nevoie. M-au făcut să simt că ceea ce făceam era foarte important, chiar şi atunci când aveam şapte sau opt ani. Acesta este cel mai important lucru.”, a spus artista, potrivit contactmusic.com.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava