Concert pascal
MOPAN Suceava

Miercuri, 23 noiembrie, de la ora 18:00, la Beer Zone (Str. Alexandru Lăpuşneanu 16) din Iaşi, Editura Polirom vă invită la o seară specială –  ERNU & Friends – cu prilejul apariţiei volumului Bandiţii, al doilea din Mica trilogie a marginalilor, publicat în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

Muzică & tarankă & alte minuni

Invitaţi: Iulian Bănilă şi Pavel Lucescu

Lectură: Ion Sapdaru

Volumul Bandiţii este al doilea din Mica trilogie a marginalilor, în care a mai apărut Sectanţii şi urmează să apară Izgoi-Jidî.

Un băiat din Bugeac, crescut şi educat de o familie exemplară de sectanţi, descoperă o lume cu totul diferită de orice văzuse pînă atunci: altă etică, alte valori şi alte reguli. Iar oamenii ei arată, se îmbracă, vorbesc, gîndesc, acţionează şi cîntă altfel. Aceasta e „împărăţia hoţilor” – oameni tatuaţi straniu, care au ales să-şi construiască o societate proprie, nesupusă instituţiilor oficiale, şi pentru care normalitatea e strict interzisă. Chiar şi sectanţii îi consideră „îngeri căzuţi”. Iar dacă nu pot fi salvaţi, sînt aruncaţi în puşcării, unde ar trebui să fie reeducaţi. Însă pentru ei închisoarea înseamnă „acasă”, ba chiar este necesară dacă vrei să devii bandit. Tînărul din Bugeac e atras de aceşti marginali după ce, întîmplător, se împrieteneşte cu un hoţ faimos, cu rang înalt, din Odessa, iar acesta devine un adevărat maestru pentru el. Astfel pătrunde într-o lume necunoscută şi inaccesibilă şi descoperă tainele unei comunităţi pline de contrabandişti şi tîlhari, hoţi de buzunare şi prostituate, asasini şi cerşetori, ce îşi pun totuşi gaj viaţa pentru respectarea unui cod al onoarei. Bandiţii dezvăluie „în negativ” faţa ascunsă, fascinantă a proscrişilor şi felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern.

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul şi Adevărul, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (2006, 2007, 2010, 2013), nominalizat la numeroase premii şi distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte (în colab., 2010); Intelighenţia rusă azi (2012); Sînt un om de stînga (2013); Sectanţii (2015); Intelighenţia basarabeană azi (2016). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008), Ucraina live (în colab., 2014) şi Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro. Mai multe detalii pe www.ernu.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava