MOPAN Suceava

În această zi a anului 1535, Sir Thomas More (sau Morus, cum mai este cunoscut), scriitor, filosof umanist și la un moment dat Lord Cancelar al lui Henric al VIII-lea, și-a găsit sfârșitul sub securea călăului, în Turnul Londrei.

Crima lui fusese dublă: refuzase să sprijine pretențiile lui Henric de supremație în fața papei și refuzase să participe la căsătoria regelui cu Anne Boleyn, având în vedere că Henric era căsătorit cu Caterina de Aragon.

Judecat pentru trădare, More nu și-a negat niciodată convingerile; cei trei judecători erau tatăl Annei Boleyn, unchiul și fratele ei. Ca măsură de siguranță, acuzarea s-a folosit și de mărturii mincinoase. Nimic altceva nu exprimă mai bine tirania și nedreptatea evidentă ale domniei lui Henric decât acuzația lui Sir Richard Riche, condamnând refuzul lui More de a vorbi: „Chiar dacă nu am avea nici un cuvânt și nici o faptă pe care să ți le imputăm, avem tăcerea ta și acesta este un indiciu al pornirilor tale malefice și o dovadă sigură a răului”.

Însă motivul suprem pentru care a fost condamnat a fost simplul fapt că așa a vrut Henric. More și-a păstrat calmul până la sfârșit. Pășind spre eșafodul din Turnul Londrei, i-a spus gardianului: „Ai grijă să ajung cu bine sus și căderea las-o pe seama mea”. Apoi s-a legat singur la ochi.

Îngenunchind să-și pună capul pe butuc, More și-a dat la o parte barba lungă, spunând. „Ea nu a comis nici o trădare”. Pe urmă, întorcându-se către călău, a rostit ultimele cuvinte: „Adună-ți curajul, omule, și nu te teme să-ți îndeplinești slujba; am gâtul foarte scurt; lovește cu luare-aminte, deci, nu anapoda, ca să-ți salvezi cinstea”.

Apoi securea a căzut, astfel murind unul dintre cei mai nobili oameni ai secolului al XVI-lea, la vârsta de 57 de ani.

Patru secole mai târziu, More, cel pe care Erasmus îl caracteriza drept „un om pentru toate anotimpurile”, a fost declarat sfânt.

Tot la 6 iulie:

1189: Moare la Chinon Henric al II-lea al Angliei.

1415: Este ars pe rug reformatorul religios ceh Jan Hus.

1685: Armata lui Iacob al II-lea îl înfrânge pe rebelul duce de Monmouth la Sedgemoor, în ultima bătălie care s-a purtat pe teritoriul Marii Britanii.

1762: Este asasinat în închisoare țarul Petru al III-lea, într-un complot pus la cale de soția lui, Ecaterina cea Mare.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Este decapitat Sir Thomas More, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava