Concert pascal
MOPAN Suceava

Cupa Tymbark Junior, cea mai importantă competiție de fotbal din România dedicată elevilor între 6 și 12 ani, a intrat în repriza a doua. Echipe de fotbal formate din elevi, fete și băieți, se confruntă, din 1 martie,  în etapa zonală a competiției. Meciurile au  loc în opt regiuni ale țării, respectiv în județele Neamț, Argeș, Hunedoara, Buzău, Ilfov, Mureș, Zalău și în București. Învingătorii acestei etape vor reveni apoi pe terenul de fotbal pentru a se lupta pentru câștigarea titlului de campioni. Cupa Tymbark Junior se desfășoară la nivel național și este organizată de către Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Partenerul oficial al competiției este Maspex România prin brandul Tymbark.

Cupa Tymbark Junior a dat startul, în luna martie, etapei zonale, ultima înaintea finalelor programate în luna mai. Pentru elevii cu vârsta de până la 8 ani, această fază a competiției este și ultima, urmând a fi desemnați încă de acum campionii fiecărei regiuni.

În această fază s-au calificat micii fotbaliști care au ieșit învingători din etapele pe școală,  pe localitate și pe județ, din totalul celor 124.759 de copii de elevi înscriși în competiție.

„Este o bucurie să văd atât de mulți copii jucând fotbal de plăcere într-o astfel de competiție la nivel național. Mă bucur că participarea la această ediție este mai mare ca la precedenta, ceea ce reprezintă o confirmare a importanței Cupei Tymbark Junior în calendarul instituțiilor de învățământ din România. Voi fi alături de copii la fazele finale și le urez succes tuturor în drumul spre câștigarea titlului de campioni. Printre ei este posibil să avem și câțiva dintre reprezentanții viitoarelor generații de tricolori și tricolore”, a declarat Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal.

„Cu fiecare meci disputat, ne apropiem de finala competiției. Însă până la acel moment trebuie să îi felicităm pe cei care au ajuns în această etapă pentru seriozitatea de care au dat dovadă și pentru dragostea pe care o au față de acest sport. Desigur, pentru noi, fiecare copil care s-a înscris în această competiție merită felicitat și îi invităm să se înscrie și anul viitor în competiție. Toți marii campioni vă vor spune că perseverența este cheia succesului. Îi asigurăm pe toți copiii participanți la acest turneu că au toată susținerea Maspex România atunci când vine vorba de a face performanță în fotbal!”,a declarat Krzysztof Grabowski, Președinte Maspex România.

Cupa Tymbark Junior are două componente, una pentru echipele de băieți și una pentru echipele de fete, și este structurată pe grupe de vârstă, după cum urmează: grupa de vârstă U8 – în care s-au înscris elevii din clasa pregătitoare, clasa I și a II-a, grupa de vârstă U10 – din care fac parte elevii din clasele a III-a și a IV-a, și grupa de vârstă U12 – unde s-au înscris elevii din clasele a V-a și a VI-a.

Calendarul competițional 2017-2018 prevede în perioada următoare:

1 martie – 27 aprilie 2018 – etapa zonală,  faza finală pentru clasele 0-II (U8)

Mai 2018 – etapa finala

Date de desfășurare a zonelor de la Cupa Tymbark Junior 2018:

1. ZONA 1 – NEAMȚ – perioada 20.04-21.04.2018

2. ZONA 2 – BUZĂU – perioada 19.04-21.04.2018

3. ZONA 3 – ILFOV – perioada 29.03-30.03.2018

4. ZONA 4 – ARGEȘ – perioada 12.04-14.04.2018

5. ZONA 5 – HUNEDOARA – perioada 22.03-24.03.2018

6. ZONA 6 – MUREȘ – perioada 12.04-14.04.2018

7. ZONA 7 – ZALĂU – perioada 03.05-06.05.2018

8. ZONA 8 – BUCUREȘTI – perioada 02.05-03.05.2018

Campionatul de fotbal Cupa Tymbark are o experienţă de aproape 18 ani, fiind organizat în Polonia de către Asociaţia Poloneză de Fotbal. Din 2007, sponsorul principal al turneului este brandul Tymbark, parte a Grupului Maspex Wadowice. Turneul se desfăşoară în Polonia sub denumirea „Cupa Tymbark. Din curtea şcolii pe stadion!” şi este, practic, cel mai mare campionat de fotbal pentru copii din Europa, însumând peste 1,6 milioane de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, participanţi la toate edițiile. La cea mai recentă ediţie a turneului, finalizată în luna mai 2017, au participat peste 320.000 de elevi din clasele primare (fete şi băieţi) din toată Polonia.

Regulamentul integral al competiției se găsește pe http://www.cupatymbark.ro/ .

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava