MOPAN Suceava

Un consilier local PSD solicită organizarea mai clară, la nivelul Primăriei Suceava, a activităţii de întreţinere şi reparare a străzilor. Cel care solicită acest lucru este consilierul Eugen Girigan, administratorul special al firmei „Drumuri şi Poduri” a Consiliului Judeţean. Eugen Girigan mai doreşte înfiinţarea unei comisii la nivelul Consiliului Local pentru verificarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere din municipiu. El consideră că prin măsurile pe care le propune va exista siguranţa că banul public nu este „sifonat”.
„Eu personal vreau o evidenţă a străzilor cu lungime şi cu suprafeţe până la ultima stradă ca să se poată face o evidenţă foarte clară a lucrărilor de reparaţii. Situaţiile de lucrări să fie însoţite de o schiţă liniară cu plombele care au fost aplicate. În momentul în care am să solicit înființarea unei comisii de verificare a lucrărilor de reparații la drumurile și străzile din municipiul Suceava noi să putem lua de la serviciul de specialitate din primărie situaţiile de lucrări, facturile și schiţele liniare cu reparaţiile făcute şi să putem verfica dacă ele sunt reale. Situațiile de lucrări trebuie să fie însoțite de extrageri de carote să vedem dacă s-au turnat grosimile de asfalt care sunt înscrise în situaţiile de lucrări sau nu. Să fie însoţite de buletin de analiză să vedem dacă s-a turnat ceea ce s-a licitat şi ceea ce s-a plătit fiindcă asfalturile sunt de mai multe feluri unul costă 300 de lei tona altul costă 200 de lei tona. Prin erori din acestea se pot sifona bani publici”, a explicat Girigan.
El a adăugat că nu are nimic cu constructorii, însă vrea să-i responsabilizeze pe cei din cadrul serviciului de administrare a străzilor din primărie care trebuie să apere banul public şi care trebuie să treacă în situaţiile de plată numai lucrările reale care se regăsesc şi în teren.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava