Concert pascal
MOPAN Suceava

Mai sunt doar patru partide din turneul final al Campionatului Mondial din Rusia 2018. Am văzut o organizare bună, stadioane splendide, tribune pline şi o atmosferă care demonstrează faptul că jocul cu balonul rotund continuă să stârnească mari pasiuni. Deci „maladeţ” Rusia. Am avut parte de spectacol, goluri multe, un singur meci, cam jenant, Franţa – Danemarca, încheindu-se 0-0.
Ce se poate spune cu câteva zile înainte de finalului celei de-a XXI-a ediţie a Cupei Mondiale?
În primul rând s-a putut observa că într-adevăr un jucător poate face diferenţa, dar nicio echipă nu stă într-un singur fotbalist. Dacă era aşa, un star binecunoscut lua 11 tricouri pe el şi juca de unul singur. S-au dat o mulţime de goluri în prelungiri lucru care arată faptul că trebuie să rămâi concentrat până la fluierul de final. Fotbalul implică o doză mare de hazard, însă şi un dram de ştiinţă a jocului poate conta foarte mult, a se reaminti partida Belgia – Japonia în care niponii ar fi putut lesne trimite disputa în prelungiri dacă erau mai lucizi, cel puţin la ultima fază.
Această Cupă Mondială a ilustrat cu prisosinţă faptul că toţi jucătorii trebuie să posede o tehnică individuală impecabilă pentru că spaţiile de joc s-au comprimat foarte mult şi timpul de luare a unei decizii bune s-a scurtat considerabil. Trebuie să gândeşti repede şi să te descurci pe spaţii mici.
Cupa Mondială din Rusia a reliefat faptul că nu mai există echipe mici şi favorite certe. Au fost surprize răsunătoare, lucru care a făcut deliciul caselor de pariuri. După acest turneu final, multă vreme cred că vom vedea siglele caselor de pariuri pe echipamente de joc.
Cât despre tehnologia arbitrajului video, introdusă pentru prima dată la un turneu final, ea este utilă în anumite situaţii, dar parcă strică un pic frumuseţea jocului şi întrerupe ritmul meciurilor. Nu mai spunem faptul că te poate aduce de la extaz la agonie şi invers în câteva zeci de secunde. Şi pe vremuri se putea întâmpla la fel, dar atunci îţi ajungea un scuipat pentru singur arbitru şi o urare de bine din inimă, însă acum pentru cohorta de cavaleri ai fluierului implicaţi într-un meci trebuie să pregăteşti un arsenal serios.
Europa a tăiat „macaroana” formaţiilor sudamericane care erau obişnuitele penultimului act al Mondialelor. În semifinale sunt patru echipe de pe bătrânul continent. Pentru mine sincer, ideal ar fi o finală Belgia – Croaţia, ca să fiu sigur că trofeul Cupei Mondiale va reveni unei formaţii care nu l-a cucerit niciodată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava