MOPAN Suceava

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului Românilor de Pretutindeni, va sprijini, alături de Consulatul General al României la Cahul, organizarea evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României în Republica Moldova, în zilele de 3 și 5 decembrie 2018, în  localitățile Aluatu și Comrat.

Astfel, la Grădinița-gimnaziu „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu, singura instituție de învățământ cu predare în limba română din raionul Taraclia și la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat, unicul liceu cu predare în limba română din UTA Găgăuzia, va fi susținută de către actorii Teatrului Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” piesa de teatru „Cuiul lui Pepelea”, de Vasile Alecsandri. De asemenea, în contextul în care anul acesta, de Ziua Națională a României se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, elevii celor două instituții de învățământ vor pregăti o festivitate dedicată Centenarului, cu dansuri și cântece populare, dar și cu recital de poezii patriotice. În cadrul manifestației, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” va acorda diplome și cărți elevilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învățătură sau cu talente deosebite.

Proiectul are drept scop creșterea interesului pentru cultura română, a nivelului de informare cu privire la un episod marcant din istoria universală și a românilor, Marea Unire de la Alba Iulia, dar și dezvoltarea vocabularului elevilor din sudul Republicii Moldova.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava