Concert pascal
MOPAN Suceava

Cu prilejul Zilei Revoluției Române, Primăria municipiului Fălticeni a organizat, cu sprijinul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi  “Petru Rareş”, evenimente comemorative la Monumentul Eroilor din Piața “Casa Cărții”, precum și la mormintele celor doi eroi fălticeneni căzuți la datorie în decembrie 1989: sublocotenent post-mortem Ion Bute și sublocotenent post-mortem Ionel Pascal.

La aceste evenimente a fost prezent, la invitația primarului Gheorghe Cătălin Coman,  Prefectul Județului Suceava, doamna Mirela Adomnicăi.

“Îi comemorăm astăzi pe cei care, acum 28 de ani, și-au adus jertfa supremă pentru ca noi, astăzi, să fim liberi. Avem obligația să adresăm un pios omagiu și un gând către toți eroii care s-au jertfit pentru țară, pentru popor, și în fiecare zi să ne gândim cu recunoștință la toți cei care se sacrifică, pentru ca noi, la rândul nostru, să ne putem face datoria. Avem datoria să fim demni urmași ai lor. Dumnezeu să-i ierte pe cei care s-au sacrificat, iar pentru noi, cei care suntem astăzi aici, îmi doresc și vă doresc să trecem sărbătorile cu liniște și să avem sănătate ca să-i pomenim, de fiecare dată când avem ocazia, pe toți eroii noștri”, a declarat Prefectul Mirela Admonicăi, în cadrul evenimentului comemorativ organizat la mormântului eroului Ion Bute.

Au depuse depus coroane de flori din partea: Primăriei Fălticeni, Instituției Prefectului – Județul Suceava, Consiliului Județean Suceava, Asociaţiei Veteranilor de Război – Filiala Fălticeni, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, Asociației Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Suceava, a partidelor politice reprezentate în deliberativuil Local – PSD, PNL, ALDE, Detaşamentului de Jandarmi Fălticeni, Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, Poliţiei Municipiului Fălticeni.

La mormintele celor doi eroi din Fălticeni (Catedrala Ortodoxă pe Stil Vechi “Constantin și Elena” și Cimitirul Bisericii „Sfinții Voievozi” Oprișeni) au fost oficiale sjube de pomenire în prezența părinților și rudelor celor dispăruți.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava