Evenimentul „Ţărmuri înfrățite – Artişti români de succes din Istanbul”, un proiect cultural internațional organizat cu sprijinul Guvernului României, se va desfășura, duminică, 27 octombrie 2019, de la ora 18.00, la Sala Radio din București.

În deschiderea evenimentului organizat de Asociația Româno-Turcă “Artă Fără Frontiere” va fi vernisată o expoziție cu lucrări realizate de artista Yildiz Ibram, reprezentând veşminte de curte şi bijuterii din ceramică și argint, care au inspirat portul boieresc din România până în secolul al XIX-lea. Expoziția va fi urmată de un concert extraordinar de muzică clasică susținut de soprana Otilia Rădulescu Ipek și de Orchestra Symphactory, dirijată de Bogdan Andrei Postolache.

Evenimentul este organizat în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a Republicii Turcia (29 octombrie) și urmărește promovarea artiștilor români din diaspora și a legăturilor istorice și culturale dintre România și Turcia.

Guvernul României va fi reprezentat la eveniment de secretarul general al Guvernului, Toni Greblă.

La eveniment vor fi prezenți și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Turcia la București, artiști și oameni de cultură, oameni de afaceri şi investitori turci în România.

Totodată, la eveniment sunt invitați iubitorii de cultură din Bucureşti şi din țară, intrarea fiind liberă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava