Concert pascal
MOPAN Suceava

EVERGENT Investments SA, în calitate de companie listată – entitate de interes public, definită astfel conform prevederilor art. 2, pct. 12 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar, transmite mulțumiri si aprecieri Autorității de Supraveghere Financiară, Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar, Ministerului Finanțelor, Bursei de Valori București, membrilor Asociației Administratorilor de Fonduri și ai Asociației Române a Băncilor, instituții si asociații cheie pentru piața financiară românească, care s-au implicat în demersul modificării Ordinului ASPAAS nr. 123/2022.

Astfel, Ordinul nr. 123/2022 prevedea un termen inadecvat (31 decembrie 2022) de conformare la obligația de a introduce un auditor financiar certificat în Comitetul de audit, comitet format din membrii Consiliului de administrație. Această obligație ar fi putut perturba buna funcționare și guvernanța corporativă a companiei noastre și a altor entități listate din domeniul financiar-bancar.

Prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 13 septembrie 2022 a Ordinului ASPPAS nr. 392/2022 au intrat în vigoare modificările la ordinul mai sus menționat, în sensul că:

  • se extinde aria competențelor profesionale în domeniul contabilității și auditului necesare pentru persoanele care fac parte din Comitetul de audit, prin includerea experienței de cel puțin 3 ani în audit statutar, dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar sau în cadrul Comitetelor de audit formate la nivelul Consiliilor de administrație;
  • noul termen pentru entitățile care nu îndeplinesc cerințele legale la acest moment este cel mai târziu la data de 31 decembrie 2023 sau, după caz, la data numirii unor noi membri ai Consiliului de administrație.

Dorim să informăm investitorii că vom rămâne implicați în procesul legislativ pentru transpunerea oricăror Directive si Regulamente UE sau modificări ale legislației naționale de natură a îmbunătăți permanent cele mai bune standarde de guvernanță corporativă și cadrul în care își desfășoară activitatea, ca emitent autorizat și supravegheat de ASF, în beneficiul exclusiv al acționarilor.

Claudiu Doros

Presedinte director general

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava