Muzeul Bucovinei

Universitara Sanda-Maria Ardeleanu și soțul ei, medicul nefrolog Mihai Ardeleanu, se simt bine și se află în izolare la domiciliu, după trei săptămîni de spitalizare la Suceava și la Iași. Ambii au fost internați, din cauză că au fost depistați pozitiv pentru coronavirus. Sanda-Maria Ardeleanu a acordat astăzi un interviu prin telefon postului Radio Top. Un interviu extrem de emoționant, până la lacrimi chiar. Redăm în continuare interviul cu universitara suceveană:

”Am încercat 2 zile să supraviețuim acasă”

Radio Top: Mă bucur că sînteți bine, mă bucur că sînteți din nou acasă și dvs. și soțul dvs. după ce ați avut o luptă foarte grea cu boala. D-na profesoară cum a început?

Sanda-Maria Ardeleanu.: Vreau să vă spun că și eu mă bucur, mă bucur să fiu într-un dialog întrerupt acum cîteva săptămîni, după cum bine vă amintiți eram de cealaltă parte a baricadei, de partea celor care filozofau asupra subiectului coronavirus, Covid-19. Mi-ați lansat o provocare să vorbesc despre ceea ce cred eu că este această boală și ce va fi această boală pentru omenire, o provocare ca o premoniție, apoi bucuria de a mă reîntîlni cu radioascultătorii noștri și am sentimentul acum că despărțirea a fost o veșnicie, deși s-a întîmplat pe parcursul a 4 săptămîni. A început totul acum 4 săptămîni cu niște simptome de răceală. Eu eram stresată, angoasată chiar de maniera în care soțul meu mergea la spital în fiecare zi fără nici un fel de protecție. Îl întrebam la întoarcere ce echipament de protecție a avut la consultațiile din amulatoriu și îmi spunea că nici un fel de echipament de protecție, după care mi-a spus că a apărut o mască, după care mi-a spus că au mai apărut niște mănuși. Eram foarte stresată. Îl rugam chiar la un moment dat să meargă să se instaleze în casa părintească. Am avut acest sentiment că sîntem descoperiți la capitolul protecție.  Am citit foarte mult de la începutul anului despre această boală și în familie am alertat, am fost cea care a alertat întreaga familie legat de pericolul acestei boli. Mai mult decît atît uneori e nevoie de o oarecare distanțare în raport cu boala  pentru a simți, pentru a avea acel fler,  care te face să te păzești mai mult din dorința de a supraviețui pînă la urmă. Este un instinct care la unii este mai dezvoltat, la alții mai puțin dezvoltat. După ce au apărut primele simptome am scris o scrisoare colegelor mele la bibliotecă (n.r. Sanda-Maria Ardeleanu este coordonatoarea Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare”) și le-am spus că am niște simptome de răceală, că presimt că nu va fi foarte bine Deci înainte de orice test sau rezultat de prezență a virusului în corpul meu și am transmis că mă autoizolez. Prima din familie care s-a autoizolat din proprie inițiativă și presimțind că lucrurile nu merg pe un făgaș bun am fost eu.  Soțul meu a început și el să se simtă rău cu simptomele unei gripe. A izbucnit febra. Soțul meu a fost trimis la testare de către colegii din spital într-o vineri dimineață. S-a întors acasă și mi-a spus că trebuie să stau acasă pentru că i s-a luat testul. Duminică noaptea am primit telefon de la Iași că sîntem pozitivi. Am încercat 2 zile să supraviețuim acasă. Ne-am interesat la DSP luni dimineață, ne-am interesat dacă putem rămîne acasă. Ni s-a răspuns că este legal în condiții de izolare totală și am încercat și am rezistat 2 zile acasă. Marți noapte la ora 22.00 am fost luați cu ambulanța și internați de urgență la Sectia de Boli Infecțioase a  Spitalului Județean Suceava.

”A contat enorm pentru noi în acele momente solidaritatea umană, despre care teoretizăm adesea, dar în momentul în care avem bucuria de a o simți reală începem să credem că este cu adevărat, una dintre cele mai importante valori ale umanității”

Radio Top.:  Dumneavoastră ați chemat ambulanța?

Sanda Maria Ardeleanu: Noi am chemat ambulanța prin 112 pentru că simțeam că nu mai rezistăm o noapte acasă.  Mulțumesc întregului colectiv de la Sectia de Boli Infecțioase și de la Secția ATI a Spitalului Județean Suceava. Am fost îngrijiți 5 zile, am fost echilibrați într-un anumit fel. Mulțumesc pe această cale și echipei de radiologi care ne-a ajutat să ne diagnosticăm, să percepem gravitatea situației și evoluția fulminantă a acestei boli în organismul nostru. Din cauza  probelemelor  grave care au apărut între timp, la mine o pneumonie interstițială și la soțul meu o dublă pneumonie, febră,  s-a luat hotărîrea de a fi transportați la Iasi, nu la cererea noastră ci la hotărîrea echipei medicale de la Suceava. Am ajuns la Iași. Soțul meu a fost internat la Secția Terapie Intensivă iar eu la Secția de Boli Infecțioase în secția condusă de doamna profesor doctor Iftode. Am fost îngrijiți timp de 2 săptămîni la Iași. Deci spitalizarea în total a durat 3 săptămîni incluzînd zilele petrecute la Suceava. Ne-au îngrijit 6 medici, 6 infirmiere, 5-6 asistente. Spun acest lucru pentru a vedea dimensiunea echipei de la Boli Infecțioase Iași.
Toate pesoanele erau prezente în fiecare dimineață, pe rînd prezente, în jurul nostru, la salon, cu lecția învățată, se știau rezulatele analizelor, se știa ce este de făcut. Ni s-a transmis un sentiment de siguranță extraordinar.
Soțul meu a rămas 5 zile la Secția de Terapie Intensivă la Iași și nu a fost intubat. Nu a fost nevoie de intubație, nici de ventilație, a fost pur și simplu branșat la două fire de oxigen, suficient pentru a se recupera funcția plămînului. După cele 5 zile de terapie intensivă au fost zile foarte grele pentru mine și pentru el  pentru că nu știam nimic unul despre celălalt, atunci au apărut și anumite zvonuri. Vă mulțumesc foarte mult pentru că ați reușit să liniștiți lumea și este mometul acum să vă spun că a contat enorm pentru noi în acele momente solidaritatea umană, despre care teoretizăm adesea, dar în momentul în care avem bucuria de a o simți reală începem să credem că este cu adevărat, una dintre cele mai importante valori ale umanității. Fără această solidaritate a colegilor, prietenilor, cunoștințelor, presei în restabilirea adevărului ne-ar fi fost mult mai greu și poate nu ne-am fi vindecat niciodată.

”Am avut sentimentul  pentru prima dată în viață că sînt depășită ca om, ca voință ca persoană în a-mi rezolva o problemă”

Radio Top.: Doamna profesoară ați avut vreodată sentimentul că nu o să reușiți să izbutiți? V-a fost teamă vreodată?
Sanda-Maria Ardeleanu: Am avut sentimentul  pentru prima dată în viață că sînt depășită ca om, ca voință ca persoană în a-mi rezolva o problemă. Întotdeauna am avut încredere în Dumnezeu dar și în mine. Întotdeauna am fost convinsă că eu și doar eu sînt persoana care poate să rezolve o anumită problemă ce ține de mine și alții pentru care m-am implicat adesea. De data aceasta pentru prima oară am simțit că nu mai depinde nimic de mine și simplul lucru pe care mi-l doream era ca oamenii să se roage pentru noi. Culmea, nu ne-am dorit nimic în momentele cele mai grele. Prietenilor din străinătate care m-au sunat să mă întrebe ce avem nevoie, le-am spus doar atît  să se roage pentru noi. A fost un moment de maximă singurătate, deși simțeam solidaritatea din jurul meu, deși simțeam organismul, căldura echipelor medicale. Trebuie să avem o discuție foarte consistentă și despre respectarea protocoalelor medicale pentru că nu se intra la noi și la acești bolnavi oricum, erau ore fixe, momente fixe culoare precise, totul într-un protocol extrem de transparent și de rigid în același timp a fost respectat cu sfințenie de către toată lumea. Dar vă spuneam deși această solidaritate în jurul meu a fost foarte bine percepută, totuși m-am simțit singură, am avut zile întregi cînd spuneam dacă mi se întîmplă ceva, nimeni nu poate să facă  nimic pentru mine, pînă la cele mai sumbre și mai negre gînduri. Eu nu puteam face nimic pentru soțul meu, el nu putea face nimic pentru mine, copiii nu puteau face nimic, rudele,  nimeni nu putea face nimic pentru noi. Foarte importantă a fost comunicarea cu familia și chiar un lucru extraodinar a fost telemedicina în care eu credeam și nu credeam. Fiul meu lucrează la 12.000 de kilometri distanță de România, a monitorizat medical toată situația noastră prin ceea ce se cheamă telemedicina. El îmi vorbise despre telemedicină, tot ceea ce apărea ca rezultate în urma analizelor, investigațiilor de aici, era transmis acolo, interpretat, se venea și cu alte idei. Despre această boală pentru mine a fost foarte  util dialogul medicilor la care am asistat volens nolens. Oameni cu experiență medicală de peste 45 de ani ca soțul meu care făceau ca un fel de calcul al probabilităților, lansau ipoteze care se confirmau sau care nu se confirmau, încercau să facă raționamente logice. Dar vreau să vă spun că cel  mai mult m-a impresionat momentul în care am părăsit spitalul, Pavilionul 4 de la Spitalul de Boli Infecțioase Iași acum 2 zile. La întîlnirea cu cei 6 medici , dintre care și un domn, dr. Roșu, șeful Sectiei de ATI de la Infecțioase Iași, în rest erau doamne. Nu le-am văzut, nu le-am recunoscut chipul, erau „marțieni”. Una dintre doctorițe, cînd ne-a înmînat foaia de externare ne-a spus într-un dialog foarte frumos, „uitați  nici eu deși sînt mult mai tînără decît dvs., d-le doctor, nu am nici un fel de confirmare legat de parcursul acestei boli. Nu pot să spun la momentul acesta ce se va întîmpla, fiecare este un caz aparte, o poveste de sine stătătoare. Pot să spun un singur lucru, dacă cineva te salvează din această boală acela este doar DUMNEZEU”. Sigur că m-a cutremurat și mă gîndeam cîtă distanță între sentimentul  de siguranță pe care mi l-a transmis echipa, aveam senzația că există un fir roșu și că se știe exact ce trebuie făcut în situația noastră și că se fac pașii perfect ca la carte… ei vedeți  că nu e chiar așa. Era profesionalismul desăvîrșit al echipelor, era atitudinea față de pacient, de a transmite încredere, dar de fapt era în spate o mare necunoscută. Și sigur că de-abia de acum vor începe cercetările pe această maladie. Personal cred că natura nu a putut crea un asemenea virus cu nu știu cîte tulpini. Am acest sentiment că omul este mai rău decît natura. Trebuie să vă spun că am o magnolie în curte de 15 ani, o magnolie albă superbă, cu o perioadă de înflorire foarte scurtă, maxim o săptămînă. Magnolia din curtea noastră ne-a așteptat 3 săptămîni în floare. Nu ne-a venit să credem că era tot pe floare, apucase să înflorească în momentul în care ne-am dus  la spital. Ne-a așteptat cu florile ei albe și încă o dată lucrul acesta m-a convins că trebuie să credem în miracole.

”Una dintre doctorițe, cînd ne-a înmînat foaia de externare ne-a spus într-un dialog foarte frumos ”pot să spun un singur lucru, dacă cineva te salvează din această boală acela este doar DUMNEZEU”

Radio Top: Doamna profesoară a fost cel mai ușor interviu pe care l-am făcut. Nu am pus nici o întrebare pentru că ați vorbit dvs. Am stat și v-am ascultat și au fost cîteva momente emoționante.  Ați făcut 2 teste și amîndouă au ieșit negative și pentru dvs. și pentru dl. doctor?

Sanda-Maria Ardeleanu: Am făcut 2 teste și amîndouă au ieșit negative. De mine s-a ținut cel mai mult virusul. Soțul meu a scăpat de el încă din Reanimare. Eu, culmea că încă pe 3 aprilie eram pozitivă și a trebuit să mai stăm încă o săptămînă pentru încă un test și… încă un test.

Radio Top: Acum stați 14 zile în  carantină?

Sanda-Maria Ardeleanu: 14 zile de carantină, obligatoriu pentru că încă sîntem foarte vulnerabili și vreo 3-4 săptămîni pentru refacerea imunității organismului. Nu mai luăm nici un fel de medicație, ni s-a spus că nu mai trebuie să luam absolut nimic. Acesta a fost unul dintre aspectele cele mai dure pentru organismul meu. La un moment dat simțeam că sînt un supraviețuitor al unui război atomic, nuclear. Niște medicamente îngrozitoare.

Radio Top: Ce medicamente ați luat?

Sanda-Maria Ardeleanu: Am luat cele mai dure medicamente împotriva HIV-SIDA, se spune că nu e bine să spunem pentru ca oamenii să nu se inspire, care îmi făceau foarte foarte rău. Ca să  iau o pilulă din aceia  trebuia să încep să mă gîndesc cu 2-3 ore înainte ca să pot să o înghit. Această medicație a fost ceva îngrozitor. Cum am ajuns la Iași m-au scos de pe medicație pentru că au văzut că îmi face foarte rău. Dar dacă nu o luam aici timp de 2 săptămîni ar fi fost foarte rău.

”Nu mîncam nimic nici eu nici soțul meu, nu aveam gust, miros, nu aveam nici un sentiment că am fi vii, pur și simplu eram inerți”

Radio Top:  D-na profesoară, cu alimentația puteați mînca orice, aveați voie sau nu puteați?

Sanda-Maria Ardeleanu: Nu mîncam nimic nici eu nici soțul meu, nu aveam gust, miros, nu aveam nici un sentiment că am fi vii, pur și simplu eram inerți. De aceea imediat ce au apărut semnele vindecării, ele au apărut prin reapariția gustului, reapariția mirosului și reapariția poftei de mîncare. D-na profesor de la Iași ne întreba în fiecare zi dacă avem poftă de mîncare. Aici vă spuneam despre solidaritatea umană, au venit către noi, și aici la Suceava, trebuie să mulțumesc unor firme care pe perioada săptămînii cît am petrecut aici au trimis de mîncare. Sigur noi nu mîncam absolut nimic dar erau ceilalți bolnavi din jurul nostru care se hrăneau. La Iași de la simpla supă  pînă la un dulce, tot ceea ce putea să ne stimuleze pofta de mîncare era foarte important, de aceea dacă există persoane care doresc să ajute bolnavii de această boală să le trimită de mîncare. Tot ce este mai apetisant, mai bun, mai caloric, trebuie un regim hipercaloric după asemenea medicație și după ce ai trecut prin această boală.

”Personal cred că natura nu a putut crea un asemenea virus cu nu știu cîte tulpini. Am acest sentiment că omul este mai rău decît natura”

Radio Top: D-na profesoară, acum nu luați întăritoare, vitamine, nimic?
Sanda-Maria Ardeleanu: Nu. Am luat în spital cîteva zile vitamine. Eu nu am luat niciodată vitamine, cred foarte mult în alimentația naturală, sănătoasă. Acum cred și mai mult în alimentație.  Dacă cineva vrea să ajute bolnavii de Covid să trimită de mîncare.

Radio Top.: D-na profesoară Sanda-Maria Ardeleanu vă mulțumesc foarte mult pentru intervenție. Vă urez multă sănătate și dvs. și soțului dvs. și o să mai vorbim de acuma că sînteți plină de viață, așa simt prin telefon
Sanda-Maria Ardeleanu:  Mulțumim , Domne ajută!

EXCLUSIV. Personalitate a Sucevei infectată cu COVID dezvăluie calvarul prin care a trecut împreună cu soțul în lupta cu boala. ”Simplul lucru pe care mi-l doream era ca oamenii să se roage pentru noi”, 9.1 out of 10 based on 10 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.1/10 (10 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava