MOPAN Suceava

Ieri, ISU Suceava a derulat un exercițiu în vama Siret, cu activarea planului roșu de intervenție. Conform ISU „Bucovina”, scenariul a presupus intervenția în cazul ciocnirii dintre un microbuz de persoane și un autotren încărcat cu substanțe radioactive. Astfel, în jurul orei 11.00, microbuzul ajuns în vamă s-a sustras de la activitatea de control, a întors brusc și a schimbat direcția de deplasare către orașul Siret. Din cauza vitezei excesive și pe fondul nerespectării indicatorului „Cedează trecerea”, microbuzul a intrat în coliziune cu autotrenul, iar în urma accidentului au rezultat 10 victime. După efectuarea recunoașterii și în baza informațiilor primite de la cadrele Biroului Vamal Siret, s-a constatat că autotrenul transporta capsule de iodură de potasiu, o substanță radioactivă. De aceea, s-a impus extragerea de urgență a victimelor, de către echipe specializate, cu îmbrăcăminte de protecție contra radioactivității, și efectuarea măsurării nivelului de radiație în proximitatea autotrenului. În urma măsurătorilor s-a impus decontaminarea victimelor și a întregului personal implicat în operațiunile de intervenție, deoarece s-au constatat valori critice ale izotopilor radioactivi. De asemenea, din pricina scurgerilor de carburant pe carosabil, s-a inițiat un incendiu la compartimentul rezervor al autotrenului. După decontaminarea victimelor, acestea au fost predate Punctului Medical Avansat, care a efectuat triajul de urgență. Pentru una dintre victime, „Cod roșu”, s-a impus transportul cu elicopterul SMURD la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava