Concert pascal
MOPAN Suceava

Red Angus Steakhouse, unul dintre cele mai longevive restaurante de tip steakhouse din țară, anunță mutarea în Piața Amzei, din București, într-un spațiu nou, cu o capacitate de 80 de locuri la masă. Astfel, începând cu luna mai, localul care a fost fondat în 2010, în Centrul Vechi al Capitalei, își întâmpină oaspeții într-o nouă ambianță atrăgătoare, ce păstrează elementele de decor americane, cu care și-a cucerit și obișnuit publicul – motocicletele Harley Davidson, șeile de cowboy originale, ușile de hambar realizate din lemn refolosit.

“Am ales zona Amzei, deoarece ne-a atras dinamismul său. Vorbim despre un loc cool, frecventat de un public de toate vârstele, pasionați de gastronomie, ce vor să descopere băuturi artizanale, vinuri și să experimenteze cu diferite tipuri de culturi. Consider că este un spațiu foarte bun, în care să interacționăm cu oaspeții noștri. Este, practic, punctul zero de unde putem afla ce își doresc oaspeții, ce se poartă și ce tendințe încep să capete contur.”, a declarat Dragoș Panait, co-proprietar Red Angus Steakhouse

Steakhouse-ul beneficiază de o viziune culinară prietenoasă, cu un meniu atrăgător, care aduce împreună atât preparate deja consacrate, cum sunt celebrele fripturi de vită Red Angus și burgerii făcuți în bucătăria proprie, cât și preparate noi, atrăgătoare, create pentru a se potrivi noilor profiluri de consumatori dinamici, informali. Astfel, cei care trec pragul restaurantului se pot bucura de diferite variante de quessadilla, lasagna de vită, coaste și multe altele. Mai mult, iubitorii de delicii culinare vor găsi la Red Angus Steakhouse una dintre singurele supe din cozi de vită, servite în București, dar și oasele suculente cu măduvă. La acestea, se adaugă o serie de platouri cu preparate casual, ce pot fi împărțite și asociate vinurilor disponibile în meniu.

Red Angus Steakhouse colaborează atât cu producători locali, care asigură fructe și legume proaspete, de sezon, dar și cu furnizori internaționali. Carnea de vită este importată din SUA și Australia, țări recunoscute pentru nivelul înalt de calitate.

Pe partea de băuturi, localul le oferă oaspeților o selecție de cocktailuri și long drinks. Meniul de vinuri Red Angus Steakhouse include aproximativ 50 de etichete de sortimente locale și internaționale, selectate de producători de renume. Vinul casei este realizat special pentru Red Angus Steakhouse de către crama LacertA, premiată, de-a lungul timpului, în cadrul unor concursuri prestigioase, precum International Wine Contest Bucharest, Korea Wine Challenge, Decanter World Wine Awards.

Red Angus Steakhouse este deschis de luni, până duminică, în intervalul 11:30 – 23:30.

Despre Red Angus Steakhouse

 Red Angus Steakhouse a fost deschis pe 28 septembrie 2010, în Centrul Vechi al Bucureștiului. De atunci, restaurantul a primit o serie de distincții precum: “Cel mai bun steak din București (vită nejaponeză)”, în cadrul Topului Restocracy al Mâncărurilor din București (2018), “Cel mai bun steakhouse din București” (2018), conform Restocracy, Tripadvisor Certificate of Excellence.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava