Concert pascal
MOPAN Suceava

O puternică explozie a avut loc în această dimineață la o locuință din comuna Hănțești. O femeie în vârstă de 33 de ani care se afla în casă a suferit arsuri de gradul I și II, find transportată la spital. Explozia s-a produs în urma acumulărilor de gaze provenite de la o butelie. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în casă se mai aflau și soțul femeii și cei doi copii ai acestora. Din fericire copii nu au pățit nimic, iar bărbatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat două autospeciale și o ambulanță SMURD, de la Detașamentul de Pompieri Suceava și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Update: Purtătorul de cuvînt al Spitalului de Urgență „Sf. Ioan cel Nou”, Mihai Ardeleanu, a afirmat că femeia a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean București, fiind internată în secția Chirurgie Plastică. El a spus că aici pot fi tratați cel mult pacienți cu arsuri de gradul I și II pe 20% din suprafața corpului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava