Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 20-25 iunie 2019, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO, Alumnus Club pentru UNESCO, Centrul Cygnus pentru UNESCO Suceava, în parteneriat cu Primăria orașului Karavas din Cipru și cu Muzeul Bucovinei, organizează cea de-a XI-a ediție a  proiectului Metamorphosis. Intitulat UNESCO Heritage Legacy for the Future, proiectul urmărește dezvoltarea dialogului intercultural prin cunoaşterea și valorificarea patrimoniului cultural material și imaterial, sub aspectul diversității acestuia.

Dintre oaspeții importanți îi amintim pe: Nicos Hadjistephanou, primarul orașului Karavas din Cipru; Francis Pang, fondatorul Colegiului Beijing Concord Chino-Canada; Daniela Popescu, expert CNR UNESCO și președinte FEACU; Dan Milici, directorul Centrului Cygnus pentru UNESCO Suceva.

În cadrul proiectului se va organiza o expoziție de dantele lucrate manual, obiecte de patrimoniu național cipriot. Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 21 iunie, ora 16:00, la Muzeul Satului Bucovinean. În aceeași zi, va fi organizată și întâlnirea oficială cu primarul orașului Suceava, domnul Ion Lungu. Cu ocazia participării domnului Pang, se vor organiza și două vizite de lucru la Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava și la Colegiul Național Petru Rareș. Începând cu data de 22 iunie, următoarele zile vor fi dedicate vizitării obiectivelor românești incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Prin acest proiect, organizatorii urmăresc încurajarea publicului larg din România  să descopere și să înțeleagă valoarea patrimoniului din Cipru, un patrimoniu înca bine păstrat, valoros, dar puțin cunoscut. În acelasi timp, se dorește promovarea patrimoniului mondial UNESCO din România,  o moștenire extrem de bogată, care constituie un atu al României în peisajul internațional.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava