MOPAN Suceava

Este inadmisibil ca PSD să forțeze limitele Constituției prin crearea unui precedent foarte periculos, acela de a vota o moțiune de cenzură în perioada vacanței parlamentare, opinează deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, președinte al Comisiei pentru Administrație și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților. ”Constituția prevede clar că într-o sesiune parlamentară poate fi depusă o singură moțiune de cenzură, iar după logica distructivă a PSD, în timpul vacanței parlamentare, pot fi convocate mai multe sesiuni extraordinare, pentru a fi depuse după bunul plac moțiuni de cenzură.  Putem astfel ajunge la o situație hilară pe timpul vacanței parlamentare: săptămâna și moțiunea de cenzură! Refuz să cred că Parlamentul  a ajuns un joc de popice, unde fiecare dărâmă Guvernul când dorește. Acesta este doar un argument pentru care Guvernul va contesta la CCR depunerea moțiunii de cenzură și solicit PSD să aștepte decizia CCR înainte de a forța votul asupra unei moțiuni care ridică semne de neconstituționalitate. Ridicolul este unul evident, nu te poți juca cu stabilitatea politică a unei țări doar pentru că așa dictează interesul de partid sau interesele de grup ale PSD.  Momentul este ales din rațiuni exclusiv politice fără a ține cont în vreun fel de interesul public sau de rigorile constituționale. Mai mult, România se confruntă, ca și celelalte state ale lumii, cu o situație epidemiologică îngrijorătoare, care reclamă menținerea unei stabilități instituționale”, a declarat Fădor.

Parlamentarul liberal a arătat că Guvernul PNL este preocupat de gestionarea crizei sanitare și  de relansarea economică, nu de acțiuni politice mărunte ”care frământă acum un PSD aflat în situația de a pierde alegerile locale și parlamentare”. ”În memoria majorității românilor încă se păstrează guvernările dezastruoase pentru țară patronate de Liviu Dragnea, ai cărui pioni au ajuns nemeritat să fie premieri”, a încheiat Angelica Fădor.

Fădor: ”După logica distructivă a PSD, un Guvern poate fi dărâmat săptămânal. Parlamentul nu trebuie să fie un joc de popice, unde fiecare răstoarnă Guvernul când dorește”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava