Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a făcut un scurt bilanț la șase luni de guvernare PNL concluzionând că ”în șase luni de guvernare liberală s-a făcut mai mult decât în șase ani de guvernare PSD”.  ”În doar 6 luni, guvernul PNL a recuperat întârzieri de ani de zile: au fost semnate contractele pentru spitale regionale din Craiova și Iași pe care PSD a eșuat să le facă în 6 ani, au fost lansate 13 apeluri de proiecte cu finanțare europeană care cumulează peste 800 de milioane de euro, s-a evitat dezangajarea a 600 de milioane de euro încă din primele săptămâni de guvernare România depășind cu peste 467 milioane de euro ținta de dezangajare, a fost alocat un buget de aproximativ 500 milioane de euro din fonduri europene pentru înființarea de rețele noi de distribuție a gazelor naturale în localitățile din România”, a arătat Fădor. În plus, a spus parlamentarul liberal,  România a adoptat deja cadrul legislativ care va permite să putem absorbi bani europeni chiar din prima zi a viitorului Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027. ”Este pentru prima dată de când România a aderat la UE când este adoptat din timp cadrul legislativ pentru viitorul exercițiu financiar”, a mai spus Angelica Fădor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava