MOPAN Suceava

Deputata PNL de Suceava, Angelica Fădor, constată că ”niciodată în istoria județului Suceava nu a fost întâlnită o situație atât de neagră privind proiectele de investiții guvernamentale” dublată de ”un total refuz al partidelor aflate la guvernare PSD-ALDE de a lupta pentru nevoile cetățenilor județului și a respinge amendamentele punctuale și bine documentate la bugetul pentru 2019” depuse de parlamentarii PNL de Suceava ”care sunt mereu în contact direct cu sucevenii și cu problemele acestora”. ”Observ că cei din PSD Suceava au ajuns să se laude că au votat împotriva investițiilor în infrastructura de drumuri, în rețele de utilități sau în construcția unui spital de copii, dar încep să vorbească de proiecte de închideri de spitale și de școli. ABC-ul civilizației nu există pentru parlamentarii PSD-ALDE din Suceava care, în lipsa proiectelor guvernamentale de dezvoltare, se laudă cu proiectele depuse și derulate de autoritățile locale inițiate de conducerea liberală a Consiliului Județean Suceava sau de primarii harnici din localitățile județului. În schimb, PSD refuză cu obstinație să aprobe finanțarea pentru proiecte importante cum ar fi cel de realizare a conductelor magistrale de gaz natural spre Vatra Dornei, dar și cele care să asigure distribuția gazului metan în 50 de localități pentru 80.000 de beneficiari deși în timpul guvernării PSD prețul lemnului de foc a crescut făcând aproape de nesuportat costul încălzirii. Un studiu recent al Biroului european de statistică Eurostat arăta că 11,3% dintre români nu îşi permit să îşi încălzează locuinţele, dar guvernul PSD nu face nimic pentru a-i sprijini”, a spus Fădor.

”A devenit deja o obișnuință ca proiectele importante să fie amânate cu anii, așa cum s-a întâmplat și la DN 17 B care face legătura între Vatra Dornei și județul Neamț pe Valea Bistriței, sau la DN 18”

Mai mult, a adăugat parlamentarul liberal, în loc să sprijine realizarea proiectului conductei magistrale de gaz spre Vatra Dornei, 500 de parohii sucevene au fost acționate în instanță ”pentru a li se confisca proprietatea”, iar acest litigiu blochează scoaterea din fond forestier exact a terenului pe unde ar urma să treacă conducta magistrală. ”Se împlinește anul de când liderul PSD Suceava îi asigura pe suceveni că situația va fi deblocată și lucrările la conducta de gaz natural vor fi realizate, dar prin votul împotriva amendamentului la legea bugetului pentru 2019 prin care liberalii propuneau alocarea de fonduri pentru acest proiect se dovedește că și această investiție nu este o prioritate, la fel cum nu a fost nici DN 18 care încă nu este finalizat, la un an de când trebuia să fie deja recepționat. Nici măcar sesizările propriilor membri de partid aleși în funcții județene care au cerut realizarea unui proiect județean de introducerea gazului natural în localități pentru că prețul lemnului de foc este prea mare nu-i sensibilizează pe parlamentarii PSD din Suceava care votează împotriva județului Suceava și a locuitorilor acestui județ. Probabil că parlamentarii suceveni ai PSD așteaptă să expire autorizațiile de construire pentru realizarea conductei magistrale Pojorâta-Vatra Dornei astfel încât procedura să fie reluată, iar investiția să poată fi reluată abia peste câțiva ani”, a menționat Angelica Fădor.

”A devenit deja o obișnuință ca proiectele importante să fie amânate cu anii, așa cum s-a întâmplat și la DN 17 B care face legătura între Vatra Dornei și județul Neamț pe Valea Bistriței, sau la DN 18, două drumuri absolut necesare zonei de munte a județului Suceava”, a conchis deputata PNL de Suceava.

Fădor: ”Niciodată în istoria județului Suceava nu a fost întâlnită o situație atât de neagră privind proiectele de investiții guvernamentale”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava