Comenzi MOPAN Suceava

În dimineața zilei de 22 decembrie 1849, 23 de condamnați la moarte prin împușcare sunt ridicați din bastionul Alexeev și transportați, fiecare în câte o caretă, în Piața Semionovski din Sankt Petersburg. Printre aceștia se află și F.M. Dostoievski, cel ce avea să fie considerat cel mai mare romancier al tuturor timpurilor. Un pluton de execuție format din 16 soldați și alți nenumărați ostași ai armatei țariste îi așteaptă pe condamnați în jurul unui eșafod îmbrăcat în pânză neagră. Trei stâlpi din lemn, bine înfipți în pământul rece, în apropierea eșafodului, întregesc acest peisaj înfricoșător.  Deținuții înțeleg că își trăiesc ultimele clipe de viață. După ce coboară din carete, aceștia încep să se îmbrățișeze, luându-și bun rămas unii de la alții. Sunt aliniați apoi în spatele preotului, care îi conduce spre eșafod.

Se aude comanda ”prezentați arm’!”, apoi li se cere să își descopere capetele, pentru a asculta sentința. Nici unul nu se supune poruncii. Soldații le smulg căciulile de pe cap. Un funcționar al statului citește fiecăruia actul de condamnare la moarte, precum și rezoluția pusă de țar pe sentință: ”așa să fie!”.

Osândiții sunt apoi îmbrăcați în cămăși lungi și albe. Fiecăruia i se așază câte o glugă pe cap. Apare din nou preotul, îndemnându-i să se pocăiască și să mărturisească. Nici unul dintre ei nu se clintește din loc. Urmează procedura de execuție a primilor trei. Petrașevski, Mombelli și Grigoriev sunt așezați în fața stâlpilor din lemn; mâinile le sunt răsucite și legate la spate împrejurul acestora. Capetele le sunt legate strâns în funii.

După o comandă scurtă și tăioasă, cei 16 soldați din plutonul de execuție duc puștile la ochi. Se aude răpăitul prevestitor de moarte al tobelor. În clipa în care comandantul urma să rostească ordinul fatal, în locul comandei ”foc!” răsună o contra-comandă. Apărut ca de nicăieri, un ofițer al armatei țariste citește, solemn, ordinul imperial de comutare a pedepsei cu moartea la muncă silnică pe diferite termene. Dotoievski primește 4 ani de muncă silnică în Siberia, după care va fi obligat să îmbrace haina militară, devenind soldat.

”Când noi, petrașevskienii, ne aflam pe eșafod, va nota el, în 1873, în Jurnalul unui scritor, ne ascultam sentința fără pic de căință. Nu cred să mă înșel spunând că în acea clipă marea majoritate dintre noi, dacă nu toți, ar fi socotit infamant să-și renege convingerile… Condamnarea la pedeapsa capitală prin împușcare ne-a fost citită fără nici un simulacru; aproape toți condamnații erau încredințați că vor fi executați și au îndurat zece minute teribile, cel puțin, o așteptare a morții infinit de atroce. În aceste ultime clilpe, cîțiva dintre noi (o știu sigur), cufundându-se în forul lor interior și verificându-și într-o clipită întreaga viață, atât de tânără încă, s-au căit, poate, de anumite acte penibile ale lor…; dar fapta pentru care fuseserăm condamnați, gândurile care ne stăpâneau spiritele ne apăreau nu numai ca nevrednice de remușcare, dar chiar ca ceva ce ne purifică, ceva ce face din noi niște martiri cărora multe greșeli ni se vor ierta”.

Cei 23 de intelectuali ruși, care formaseră așa numitul ”lot Petrașevski”, fuseseră condamnați la moarte de către instanța țaristă pentru că, în câteva ocazii, se întruniseră pentru discuții referitoare la reformarea sistemului politic și social rusesc, sub influența noilor idei socialiste sau bakuniniste, aduse din Occident de către unii dintre aceștia.

Dostoievski fusese arestat pe 23 aprilie 1849, la 4 dimineața. Procesul se desfășurase în perioada 30 septembrie -16 noiembrie, a aceluași an. Instanța militară, prezidată de generalul Rostovțov, care, la un moment dat, a ieșit din sală, enervat la culme de inteligența și puterea argumentelor lui Dostoievski, pe care l-a caracterizat drept ”inteligent, abil, neînduplecat”, l-a găsit vinovat pe romancier pentru că, ”primind în martie 1849, de la Moscova, de la nobilul Plesceev, o copie a scrisorii criminale a literatului Bielinski, a citit-o în cadrul unor reuniuni: mai întâi în casa inculpatului Durov, apoi la inculpatul Petrașevski și în sfârșit pentru că a dat-o, spre a întocmi copii, inculpatului Mombelli”. Drept urmare, tribunalul militar ”îl condamnă pe inginerul porucic în retragere Dostoievski(…), la degradare, la pierderea tuturor drepturilor civile și la pedeapsa cu moartea prin împușcare”.

Într-o scrisoare către fratele său, Mihail, scrisă în chiar ziua execuției simulate, Dostoievski ne destăinuie trăirile și gândurile lui de după acea teribilă încercare: ”…N-am deznădăjduit și sufletul nu mi-a fost cuprins de jale. Viața este viață pretutindeni, viața se află în noi înșine și nu în afară. În jurul meu vor fi oameni și să fii om în mijlocul oamenilor, să rămâi om mereu, să nu deznădăjduiești și să nu te dai bătut oricât de mari ar fi nenorocirile, iată viața, iată imperativul ei. Mi-am dat seama de asta. Ideea a pătruns în carnea și în sângele meu. Într-adevăr! Capul care crea, care trăia viața supremă a artei, care era conștient și obișnuit cu exigențele cele mai de preț ale spiritului, capul acela a fost retezat de pe umerii mei. Au rămas doar memoria și imaginile create, dar neîntrupate încă în mine. Ele mă vor ulcera, desigur! Dar mi-au rămas inima și același trup și sânge care pot, ca și altă dată, iubi, suferi, dori, își pot aminti; or, toate astea înseamnă viață. On voit le soleil! (…) Niciodată n-au clocotit în mine atâtea resurse bogate și sănătoase de viață spirituală, ca acum. Nu știu dacă trupul va rezista însă. Plec la drum bolnav fiind, am scrofuloză. Dar fie ce-o fi! Frate, am trecut prin atâtea în viață încât nu mă mai înspăimântă nimic.”

Singura umbră care întuneca, în acele momente, optimismul marelui Dostoievski era gândul că s-ar putea să i se interzică să mai scrie: ”Oare nu voi mai lua pana-n mână niciodată? Cred că, după patru ani, lucrul va fi cu putință. Îți voi trimite apoi tot ce voi scrie, dacă voi scrie ceva. Doamne! Câte chipuri aduse la viață, create de mine, vor pieri, se vor stinge în cugetul meu sau mi se vor revărsa – otravă – în sânge! Da, dacă nu voi mai putea scrie, voi pieri, mai bine 15 ani de temniță, dar cu pana în mână! (…) După patru ani pedeapsa se va îndulci, voi deveni soldat, asta înseamnă că nu voi mai fi ocnaș și gândește-te că odată și odată te voi îmbrățișa. Doar am stat astăzi în fața morții trei sferturi de ceas, am trăit cu acest gând, am ajuns clipa de pe urmă și iată că mă aflu din nou în viață! (…) Nu-i pic de fiere și de ură în sufletul meu, atât de tare aș vrea să iubesc și să îmbrățișez acum măcar pe cineva dintre cei pe care i-am cunoscut înainte. Iată bucuria pe care am încercat-o azi, luându-mi rămas bun de la cei dragi, înainte de a muri. Mă gândeam atunci că vestea execuției te va ucide. Acum fii liniștit, mai trăiesc și voi trăi cu gândul că odată ne vom îmbrățișa. Iată tot ce mi-a rămas în minte…”

În noaptea Ajunului de Crăciun  a anului 1849, când concitadinii lui petreceau sărbătorile, Dostoievski a părăsit, în lanțuri, Sankt Petersburgul. A ajuns în Siberia după un drum lung și cumplit. Două săptămâni cu sania pînă la Tobolsk, apoi încă vreo câteva zeci de kilometri pe jos, cu lanțuri la mâini și la picioare.

Acele lanțuri aveau să fie aduse pentru a fi purtate pe brațe, în semn de protest, de respect și luare aminte, în urma carului mortuar, de către studenții din Sankt Petersburg, în 1881, la înmormântarea marelui scriitor. Autoritățile vermii nu au îngăduit, însă, tinerilor ruși, un asemenea gest, consderându-l un afront al adresa puterii țariste…

Avocat Gianina Vera Poroșnicu

Bibliografie:

Valeriu Cristea, Tânărul Dostoievski, Cartea românească, București, 1971

Troyat Henry, Dostoievski, Hachette, Paris, 1971

Doru Cosma, De la Dante la Zola, ed. Sport-Turism, 1978

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Editorial
SAV-COM Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava