Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Fălticeni va achiziţiona un trenuleţ turistic, acesta urmând să facă legătura între oraş și complexul de agrement Nada Florilor. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că deja a fost începută procedura de achiziție, iar dacă aceasta va fi finalizată în timp cât mai rapid trenulețul turistic ar putea fi funcțional la mijlocul lunii iulie 2017. „Fălticenenii nu foarte bătrâni știu că atunci când exista strandul de la Dumbrava Minunată era un trenuleţ turistic, asta înainte de 1989, care pleca de undeva din sensul giratoriu de la Biserica Adormirii Maicii Domnului, şi mergea până la Dumbrava Minunată. Era deliciul copiilor şi al bunicilor, și eu personal îmi aduc aminte că de abia aşteptam să merg cu acel trenuleţ”, a spus Cătălin Coman. El a adăugat că municipalitatea fălticeneană își dorește să reînvie această tradiţie şi să realizeze prin acest trenuleț turistic o legătură între oraş şi complexul de agrement Nada Florilor.

Cătălin Coman a subliniat faptul că prețul biletelor pentru o călătorie cu trenulețul turistic va fi unul modic, accesibil oricui. „Nu ne dorim să obţinem profit. Vor fi preţuri foarte mici pentru că vrem să asigurăm doar acoperirea cheltuielilor de funcționare. Și asta petnru că ne dorim ca un număr cât mai mare de copii, părinţi și bunici să se bucure de acest trenuleţ”, a mai adăugat Cătălin Coman. El a explicat că în momentul de față se lucrează atât la stabilirea tarifelor, cât și a traseului trenulețului turistic. „Încercăm să legăm acest traseu şi de muzeele din Fălticeni, și de alte obiective turistice pe care le avem. De asemenea, ne gândim la posibilitatea achiziţionării unor abonamente, care să includă atât deplasarea cu trenuleţul, cât şi accesul la complexul Nada Florilor şi la muzeele din Fălticeni”, a mai spus primarul din Fălticeni. El a afirmat că până la momentul în care va fi achiziţionat trenuleţul turistic vor fi stabilite exact şi tarifele, dar şi traseul.

Fălticenenii vor avea la dispoziţie un trenuleţ turistic pentru plimbări, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava