Fălticeni s-a înfrățit cu orașul italian Chieri. Cătălin Coman: „Chieri este o localitate cu o comunitate românească extrem de numeroasă”

Municipiul Fălticeni s-a înfrățit cu municipiul italian Chieri, din provincia Torino. Anunțul a fost făcut de primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, care a spus că acordul de parteneriat a fost semnat cu primarul municipiului Chieri, Alessandro Sicchiero. Cătălin Coman a spus că municipiul Chieri este o localitate cu o comunitate românească extrem de numeroasă. „La semnarea parteneriatului am avut-o alături pe doamna Ioana Gheorghiaș, Consulul general al României la Torino, căreia îi mulțumesc pentru sprijin”, a transmis Coman.
La evenimentul din orașul Chieri a fost prezent și secretarul de stat din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu, acesta precizând: „salut acest demers care marchează încă o dată relația apropiată dintre cele două comunități. Cu siguranță, prin acest acord de înfrățire, se vor găsi pârghiile necesare pentru extinderea și întărirea relațiilor noastre economice și culturale. Împreună vom fi mai puternici. El a arătat că cele două municipii îşi propun să dezvolte relaţiile dintre comunităţi, să încurajeze cooperarea şi schimbul de bune practici în domenii de interes comun, precum protecţia mediului, oraşe inteligente, administrație publică locală, activităţi economice de interes comun, turism, cultură şi sport, sănătate publică, educaţie.