MOPAN Suceava

Moştenitorii lui Aldo Gucci, care a fost preşedintele casei de modă din 1953 până în 1986, au emis un comunicat în care își exprimă dezamăgirea față de modul în care a fost ecranizată familia lor în pelicula lui Ridley Scott. Filmul „House of Gucci” este acum și în cinematografele din România, notează click.ro.

În comunicatul respectiv, citat de News.ro, este subliniat că producătorii „nu s-au deranjat” să îi consulte înainte de a-l descrie pe Aldo Gucci – jucat de Al Pacino – şi membrii familiei Gucci ca „infractori, ignoranţi şi insensibili faţă de lumea din jurul lor”. „Este extrem de dureros, din punct de vedere uman, şi o insultă la adresa moştenirii pe baza căreia marca este construită astăzi”.

În declaraţia publicată iniţial de agenţia de presă ANSA, apoi preluată de presă americană, este precizat că Patrizia Reggiani (jucată de Lady Gaga), care a fost condamnată în 1998 pentru uciderea lui Maurizio Gucci (interpretat de Adam Driver), „este portretizată nu doar în film, ci şi în declaraţiile membrilor distribuţiei, ca victimă ce încearcă să supravieţuiască într-o cultură corporatistă şovinistă”. „Nu putea fi mai departe de adevăr”, având în vedere că în cei 70 de ani de când Gucci e afacere de familie, a fost „o companie incluzivă”, se mai arată în document, conform sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/celebritati/familia-gucci-critica-filmul-lui-ridley-scott-un-spectacol-neadevarat-o-insulta

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava