Arthur Suciu

Suntem obișnuiți să-i apreciem pe cei care se află în lumina reflectoarelor: vedete de televiziune, actori, sportivi etc. Ne gândim foarte rar la figurile tăcute ale modestiei și demnității. Există însă oameni care, fără ostentație, transmit celor din jur lumina caldă a vieții, a unei vieți oneste. Ea este adevărata lumină.

S-au stins prea devreme soții Sîngeap, Lala și Cornel. Cei care i-au cunoscut, care le-au fost prieteni sau apropiați, care le-au fost elevi (amândoi au predat la școli din Suceava) vor fi de acord cu mărturia mea că destul de rar o familie trasmite celor din jur acel amestec fin și salutar de demnitate, solicitudine, căldură și moderație, așa cum a transmis familia Sîngeap. Fiu de preot, Cornel părea mai scorțos și mai exigent. A avut un temperament flegmatic, pe care însă îl pondera cu o bunătate neașteptată. În schimb, Lala era, în primul rând, bună și prietenoasă, o femeie realmente luminoasă. Viața lor împreună n-a fost lipsită de necazuri, dar era o viață pe care au fost stăpâni. Aceasta se vedea în ordinea din casa lor, în constanța relațiilor sociale, în fermitatea cu care își respectau convingerile. Nu i-am auzit niciodată vorbind despre compromisuri, oricât de mici. Au alcătuit, amândoi, o familie integră și au transmis acest lucru celorlalți. În jurul lor, viața căpăta o anumită concretețe pașnică și nobilă.

Suceava a avut primari mai buni sau mai răi, consilieri și directori de instituții mai buni sau mai răi. Lala și Cornel Sîngeap au fost dintre acei oameni datorită cărora comunitatea suceveană și-a păstrat demnitatea și distincția. Acești oameni există și merită să-i celebrăm măcar o dată, într-un ziar, așa cum facem, zilnic, cu vedetele de tot felul.