MOPAN Suceava

Sâmbătă noapte echipajul de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce desfăşura activităţi specifice în cadrul unei acţiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, pe str. Aleea Minerilor, în orașul Gura Humorului, a oprit pentru control autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat de 40 ani, localnic.
Deoarece conducătorul auto a evitat echipajele de poliție rutieră și la depistarea acestuia emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Solicitându-i-se să prezinte documentele sale şi ale autoturismului, conducătorul auto a înmânat cartea de identitate, declarând verbal faptul că nu deține permis de conducere, întrucât este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
S-a procedat la efectuarea de verificări în baza, ocazie cu care s-a constatat faptul că cel în cauză figurează cu permisul de conducere reținut, ca urmare a comiterii unei infracțiuni la regimul rutier la 19.02.2020.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava