MOPAN Suceava

În perioada 8-9 mai 2018, Federația Națională PRO AGRO organizează FARM FOOD FORUM, una dintre cele mai importante reuniuni din domeniul agroalimentar. Evenimentul ce va avea loc în complexul Ana Hotels din Poiana Brașov va reuni 450 dintre cei mai influenți fermieri și procesatori din industria alimentară.
Tema centrală a congresului va fi “Politica Agricolă Comună (PAC) 2021-2027/”, având în vedere că pe parcursul deținerii președinției U.E. de către România, PAC va fi cel mai important dosar pe care țara noastră îl va gestiona din punct de vedere al sectorului agricol.
România face parte din cele 6 mari state din U.E. în ceea ce privește suprafața agricolă – 13,9 mil. ha.
„Sectorul agroalimentar din România are nevoie de promovarea unor politici agricole în care să fie stimulat potențialul agroalimentar din Romania, astfel încât balanța comercială să devină pozitivă.
Ținând cont de aceste aspecte, viitorul Politicii Agricole Comune este esențial pentru ca fermierii din România să beneficieze în continuare de o finanțare consistentă pentru a deveni competitivi”, au transmis organizatorii.
În prima zi (8 mai) se vor desfășura 3 ateliere, începând cu ora 13:00, destinate zootehniei și industriei alimentare, agriculturii vegetale și acvaculturii. Atelierele sunt destinate profesioniștilor din domeniile menționate interesați să intre în dialog cu autorităților competente. În cadrul lor vor fi discutate teme propuse de asociațiile de resort din federația PRO AGRO și se vor căuta soluții la problemele cu care se confruntă sectoarele respective. De asemenea, atelierele sunt și locurile în care partenerii evenimentului își vor putea prezenta servicii și produsele destinate fermierilor și procesatorilor.
A doua zi (9 mai), începând cu ora 10:00, Ziua Europei va fi marcată de prezența în cadrul ședinței comune a Federației Naționale PRO AGRO a invitaților de marcă precum Cosmin Marinescu – consilier prezidențial, Petre Daea – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Joseph Daul – președintele Partidului Popular European, Pekka Pesonen – secretar general Copa-Cogeca, José Manuel Cebollada Sebastián – vicepreședinte ASAJA, Alexandru Stănescu – președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților și Valeriu Tabără – președinte ASAS. Lor li se vor alătura Emil Dumitru – președinte Federația Națională PRO AGO, Adrian Pintea – director general al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultura, Adrian Chesnoiu – director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor în Agricultură, Dorin Enache – director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Arnaud Perrein – președinte al Asociației Producătorilor de Porumb din România, Marian Jean Marinescu – europarlamentar, Laurențiu Rebega – europarlamentar, Mihai Țurcanu –  europarlamentar, Daniel Buda – europarlamentar, Daniel Constantin – deputat, Cristian Găină – consultant fonduri europene, Dorin Cojocaru – președinte al Asociației Procesatorilor din Industria Laptelui din România, Gabriel Razi – jurnalist și vicepreședinții Federației Naționale PRO AGRO.
FARM FOOD FORUM are ca partener următoarele companii: Ameropa, Azomureș, Case IH, Corteva, Jidvei, La Provincia, Mercedes-Benz, Monsanto, Daymsa, Adama, Agricola, AgroBiotechRom,  Alcedo, Bayer, Semtest BVN, Tonneli. Evenimentul beneficiază și de aportul partenerilor media precum Agerpres, Radio România Antena Satelor, Lumea Satului, Agrointeligența, Revista Fermierului, Revista Ferma, Agroinfo, Business Press Agricol, Cotidianul Agricol.
Federația Națională PRO AGRO este o organizaţie umbrelă ce răspunde provocărilor cu care se confruntă membrii săi, prin promovarea şi sprijinirea unei economii rurale durabile în care agricultura este esenţială pentru viitor. Este vocea producătorilor din acest sector, care constituie un important pilon al economiei naţionale româneşti.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava