„Sunt ale tale, mărite rege, dacă asta a fost voința lui Allah”, a spus Boabdil, conducătorul Granadei, în timp ce-i înmâna cheile orașului regelui Ferdinand de Aragon, după un asediu care durase nouă luni, dar, practic, fără vărsare de sânge.

Așadar, în această zi, cu peste cinci secole în urmă, ultima fortăreață maură din Spania a capitulat în fața puterii zdrobitoare a Regilor Catolici, Ferdinand și Isabela. Maurii, care sosiseră în Spania cu aproape opt sute de ani în urmă, în 711, au fost în sfârșit înfrânți. Porțile cetății Granada au fost deschise larg pentru a-i îngădui lui Ferdinand să intre, având asupra lui marea cruce din argint pe care o purtase cu el pe tot parcursul acestei cruciade de opt ani.

Umilit de această capitulare, Boabdil a părăsit cetatea însoțit de suita lui și nu s-a mai întors niciodată. Ajuns pe o culme înaltă a munților Alpujarras, s-a oprit ca să mai arunce o privire către cetatea pe care o pierduse.

Întorcându-se către mama lui, care călărea alături de el, o lacrimă i s-a prelins pe obraz. Dar în locul compasiunii la care se aștepta, mama l-a dojenit cu dispreț: „Te pricepi să plângi ca o muiere pentru ceea ce nu ai fost în stare să aperi ca un bărbat”. Creasta stâncoasă de pe care Boabdil a privit pentru ultima oară către Granada s-a numit de atunci „El Ultimo Suspiro del Moro” (Ultimul suspin al maurului).

Cucerirea Granadei a provocat o mare și intensă bucurie în toată Europa creștină, la fel de mare ca și cucerirea Ierusalimului de către cruciații creștini în urmă cu aproape patru secole. Nicăieri bucuria n-a fost însă mai mare ca în Spania, care, în timpul efortului general de înfrângere a maurilor, a devenit în sfârșit o națiune cu adevărat unificată.

Tot la 2 ianuarie:

17 d.Hr.: Trec în neființă poetul roman Ovidiu și istoricul roman Titus Livius.

1635: Cardinalul Richelieu înființează Academia Franceză.

Geo Alupoae, critic de teatru și impresar artistic la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava