MOPAN Suceava

Festivalul francofon „Primăvara Poetilor – Le Printemps des Poètes” continuă în Bucovina, conform unei agende foarte bogate, care include în următoarea săptămână mai multe întâlniri cu elevii şi cadrele didactice din colegiile sucevene. Scopului artistic al festivalului i se adaugă, astfel, şi un scop didactic şi formator, în spiritul multicultural şi de diversitate lingvistică promovat de francofonie şi de bunele relații româno-franceze. Astfel, Festivalul şi Vocile Poeziei poposesc, pe 19 martie, la Colegiul Național „Ştefan cel Mare” din Suceava, apoi, pe 20 martie, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, iar pe 21 martie la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava şi, pe 22 martie, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.
Vor fi decernate Premiul Literar „Iulia Leo Miza”, pe data de 19 martie, precum şi, în premieră, Premiul Literar „Cornelia Mânicuță”, pe data de 21 martie. Aceste premii au fost iniţiate de scriitoarea Angela Furtună, coordonatoarea festivalului.
Ziua Internaţională a Francofoniei şi Ziua Internaţională a Poeziei (UNESCO) vor fi celebrate, alături de scriitori, cărturari, profesori, elevi şi studenți, în cadrul acestor evenimente ale festivalului, ce se vor derula în mijlocul publicului din şcolile sucevene.

Festivalul francofon "Primăvara Poeţilor” va avea loc în mai multe Colegii din Bucovina, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava