MOPAN Suceava

Luni, 8 februarie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook a Festivalului Internațional Film O’Clock va putea fi urmărită conferința de presă care anunță selecția oficială de scurtmetraje din competiția festivalului. Cele 15 titluri vor fi prezentate de Mirona Radu, fondator și director de festival, delegat pentru România, Ioanna Kryona, delegat pentru Grecia, Andrew Mohsen, delegat pentru Egipt și vor fi urmate de o discuție cu criticul de film Cristi Mărculescu.

Selecția conține 15 titluri – o animație, două documentare și douăsprezece ficțiuni, alese de un colectiv de curatori din fiecare țară participantă, care s-a concentrat pe filme ale căror autori împărtășesc o viziune artistică puternică și, de asemenea, pe diferite forme de povestire cinematografică, reflectând valorile de bază ale festivalului – calitate și diversitate:

  1. 1. Bucureștiul văzut de sus / Bucharest Seen from Above, r. Andrei Ștefan Răuțu, 17 min, România
  2. 2. Community Gardens, r. Vytautas Katkus, 15 min, Lituania
  3. 3. Contraindicații / Contraindications, r. Lucia Chicoș, 19 min, România
  4. 4. Dummy, r. Laurynas Bareiša, 13 min, Lituania
  5. 5. Mthunzi, r. Tebogo Malebogo, 9 min, Africa de Sud
  6. 6. Opinci / My father’s shoes, r. Anton & Damian Groves, 18 min, România
  7. 7. One Life, r. Marija Stonyte, 19 min, Lituania
  8. 8. Pathologies of Everyday Life, r. Alexandros Papathanasopoulos, 11 min, Grecia
  9. 9. Postcards from The End of The World, r. Konstantinos Antonopoulos, 23 min, Grecia
  10. 10. Sunday At Five, r. Sherif El Bendary, 17 min, Egipt
  11. 11. The Letter Reader, r. Sibusiso Khuzwayo, 29 min, Lituania
  12. 12. The Mouse Story, r. Miltiades Christidis, 15 min, Grecia
  13. 13. The Promised, r. Ahmed Elghoneimy, 19 min, Egipt
  14. 14. Ward’s Hanna Party, r. Morad Mostafa, 22 min, Egipt
  15. 15. What Did You Dream?, r. Karabo Lediga, 19 min, Africa de Sud

Filmele vor putea fi urmărite pe platforma Festival Scope, în perioada 27 februarie – 3 martie 2021, în toate cele cinci țări participante ale festivalului: Lituania, România, Grecia, Egipt și Africa de Sud iar biletele vor fi puse în vânzare începând de vineri, 19 februarie. Informații referitoare la posibile proiecții fizice vor fi ulterior comunicate pe website-ul festivalului.

Scurtmetrajele din competiție vor concura pentru două premii în bani. Publicul își va alege favoritul prin vot online, Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj în valoare de 1000 Euro, va fi acordat producătorului – persoană fizică sau juridică. Premiul special oferit de organizatori, în valoare de 600 de euro, va fi acordat regizorului cu o contribuție artistică remarcabilă la frumusețea cinematografiei contemporane.

Selecția competițională de scurtmetraj este curatoriată de Mirona Radu (regizor, curator, România), Dian Weys (regizor, scenarist, Africa de Sud), Andrew Mohsen (critic de film, curator, Egipt), Ioanna Kryona (regizor, curator, Grecia) și Rimantė Daugėlaitė (consultant de film, Lituania).

“Cred că aspectul de curatoriere al Film O’Clock face programul mai demn de încredere și mai interesant, deoarece valoarea festivalului nu este dată doar de acele filme înscrise spre a fi evaluate. Mai mult, fiecare delegat are o cunoaștere profundă a industriei cinematografice din țara sa, știe ce filme sunt produse și care sunt tendințele în storytelling, ceea ce înseamnă că filmele pe care le sugerează sunt elocvente pentru peisajul industriei cinematografice.”, povestește Dian Weys, curator și delegat pentru Africa de Sud

Mai multe informații: www.FoC-IFF.com | office@FoC-IFF.com.

Proiect co-finanțat de AFCN

Parteneri: Festival Scope, MUBI, XR Journeys, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național de Film Lituanian, Lithuanian Short Film Agency, Romuva Cinema, Stranger Film, CătălinaRadu, Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune, Ambasada României în Lituania

Parteneri media: Rock FM, Music Channel, Hotnews, Agerpres, National Geographic, Spotmedia, Iqads, Romania Journal, Suplimentul de Cultură, Ziarul Metropolis, Liternet, Observator Cultural, Zile și Nopți, The Institute, Iqool, Cinemap, AARC.ro, filme-carti.ro, SMARK.

Film O’Clock  este un eveniment inițiat de Mirona Radu, profesionist în industria filmului cu o experiență de aproape 10 ani în producție și distribuție de film, precum și festivaluri internaționale, organizat de Creatrix Fama și Culture Reality.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava