MOPAN Suceava

Casa Româno-Chineză Suceava și Clubul de Studii Asiatice au organizat vineri, 10 februarie, Festivalul Lampioanelor, eveniment ce a marcat încheierea Festivităților Anului Nou Chinezesc. Aflat la cea de-a doua ediție, festivalul a reunit elevi și studenți, atât din România, cât și din China, tineri talentați care și-au lăsat emoțiile deoparte și au urcat pe scena Cinematografului Modern pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două culturi.

Evenimentul a îmbinat armonios cultura tradițională din Bucovina cu cea chinezească, spectacolul cuprinzând 14 momente artistice de excepție, printre care interpretarea în limba chineză a melodiilor „Trandafir de la Moldova” de către Nicolae Ailincai, elev al Colegiului “Ciprian Porumbescu”, “Dacă vesel se trăiește”, de către cei mai mici învățăcei ai Clubului de Studii Asiatice, dar și de momentele artistice moderate de Pan Yuyan, lector de limbă chineză în cadrul Clubului de Studii Asiatice. De asemenea, în cadrul spectacolului au fost prezenţi Ansamblul “Flori din Bucovina” din Suceava care au adus pe scenă spiritul și tradiția bucovineană, tenorul Hou Feng, lector la Conservatorul din Iasi, care a pus amprenta artei chinezești în cadrul spectacolului, dar şi tânărul compozitor Alex Erhan, aflat la început de drum, care a captat atenția spectatotilor cu o piesă în prima audiție.

Spectacolul s-a bucurat de o atenție deosebită și din partea unor invitați de seama printre care Excelența Sa domnul Yan Jianwu, Atașat Cultural pe lângă Ambasada Republicii Populare Chineze la București și ES domnul Lu Yuxun, Atașat Politic al Ambasadei Republicii Populare Chineze la București, domnul profesor Song Shaofeng, directorul Institutului Confucius Sibiu, domnul profesor dr. ing. Constantin Oprean, Președintele Institutului Confucius Sibiu și reprezentanți ai administrației publice sucevene.

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Excelența Sa domnul Yan Jianwu, Atașat Cultural pe lângă Ambasada Republicii Populare Chineze la București care a felicitat Casa Româno-Chineză pentru implicare şi devotament în vederea stabilirii relației de prietenie dintre cele două țări. A subliniat faptul că se simte ca acasa şi a rămas profund impresionat de activitățile desfăşurate în județul Suceava.

„Festivalul Lampioanelor a demonstrat si anul acesta că liantul spiritualizării hotarelor dintre state a fost și va rămâne arta”, au ţinut să transmită organizatorii evenimentului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava