Muzeul Bucovinei

„Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea.” – Gabriel Garcia Marquez

Cu câțiva ani în urmă, la împlinirea a 200 ani de la nașterea lui Karl Marx, moment în care în Germania, în orașul Trier, orașul de naștere a lui Karl Marx, a fost dezvelită statuia lui uriașă din bronz, cu o înălțime de 4,5 metri, lucrare de artă a unui renumit sculptor chinez, scrisesem un eseu despre acest personaj controversat. Era un moment în care și de care trebuia să vorbim, să ne amintim cine a fost, cu adevărat, Karl Marx, numele căruia a născut o teorie economic-socială numită Marxism.

Karl Heinrich Marx (1818-1883) s-a născut în Germania și a decedat în Marea Britanie. A fost un filozof,https://ro.wikipedia.org/wiki/14_martie istoric, economist, sociolog și jurnalist care, împreună cu Friedrich Engels (despre care voi scrie mai târziu) https://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx – cite_note-Karl_Marx_2013-13au întemeiat teoria socialismului științific, ambii fiind și lideri ai mișcării muncitorești. Marx a fost și este considerat cel mai influent teoretician al socialismului și comunismului. El s-a inspirat din filozofia lui Hegel, din economia politică a lui Adam Smith, din teoria economică a lui David Ricardo (teorie privind schimburile economice internaționale) și din socialismul francez din secolul al XIX-lea, pentru a dezvolta o cercetare critică a societății care se dorea atât științifică, cât și revoluționară, idee pe care a expus-o în lucrarea Das Capital (Capitalul) – o cercetare critică a economiei capitaliste.

După moartea sa, diferite grupuri din toată lumea au apelat la marxism ca bază intelectuală pentru linia politică și tactică, în mod diferit și contradictoriu. Marxismul s-a împărțit până astăzi în numeroase scoli de gândire, dar două de cea mai mare importanță sunt: social-democrația și Marxism-leninismul. Cu alte cuvinte, apărătorii social-democrației care afirmă că tranziția la socialism poate să apară într-o societate democratică, și comuniștii care afirmă că tranziția la socialism poate fi făcută numai prin revoluție. Marx considera că trecerea la socialism se putea produce atât prin mijloace violente (confruntare violentă între proletariat și burghezie), cât și prin mijloace pașnice (compromis cu partidele burgheze și câștigarea puterii prin mijloace electorale); cea de a doua nefiind mai puțin marxistă decât aceea a comuniștilor (revoluție violentă și confruntare directă între proletari și burghezie).

„Manifestul Partidului Comunist” scris de Marx și Engels, în 1848, clarifică ideologia partidului comunist: „Istoria tuturor societăților cunoscute este istoria luptei de clasă”. Marx a argumentat că sistemul capitalist, la fel ca și sistemele socio-economice precedente, produce tensiuni interne care îl conduc la distrugere și așa cum capitalismul a înlocuit feudalismul, capitalismul va fi înlocuit de comunism, o societate fără clase, care urmează unei perioade de tranziție în care statul va fi un instrument al dictaturii proletariatului. Pe de altă parte, Marx a argumentat că schimbările socio-economice se produc prin intermediul activității revoluționare organizate. În acest model, capitalismul va lua sfârșit prin activitatea organizată a clasei muncitoare internaționale. Ideile lui au influențat Revoluția din Octombrie din Rusia, revoluție datorată bolșevicilor, care erau marxiști, ca și restul partidelor rusești cu orientare de stânga – menșevicii (social-democrații) și socialist-revoluționarii.

Karl Marx s-a născut într-o familie cu vechi și ramificate tradiții rabinice, ambii lui părinți trăgându-se din familii cunoscute de rabini. Tatăl lui devenit luteran, sincer și devotat în noua lui credință, dorea mult ca fiul lui să aibă și el o relație intimă cu Dumnezeu și un caracter creștin. În anii de liceu, Karl Marx a fost un tânăr devotat relației lui cu Iisus Cristos. Își făcuse, la începutul tinereții sale, chiar o profesiune de credință din a fi și a trăi ca un creștin. Prima sa lucrare se numește „Unirea credinciosului cu Cristos”. În această carte sunt cuvintele: „Prin dragostea lui Cristos ne întoarcem inimile totodată către frații noștri care sunt legați de noi în chip lăuntric și pentru care El S-a dat pe Sine Însuși ca jertfă”. Marx cunoscuse la acea vreme calea care trebuie urmată pentru ca oamenii să poată fraterniza și să se iubească unii pe alții – Creștinismul. Dar, îndată după absolvirea liceului, când avea 18 ani, ceva s-a întâmplat în viața lui și Marx a devenit un revoltat împotriva lui Dumnezeu și împotriva tuturor oamenilor.

În tinerețea sa, Marx citea cu plăcere poezie greacă și pe Shakespeare, el însuși scria versuri, fapt care l-a apropiat de tatăl viitoarei lui soții, baronul Johann Ludwig von Westphalen, un nobil cu vederi progresiste, și care l-a introdus în teoriile socialiste.

Marx a intrat la Universitatea din Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului său dezordonat, tatăl său l-a trimis la Berlin, perioadă în care a schimbat studiile în drept pentru cele de filozofie și istorie. Dar, a continuat același comportament, cu prezență slabă la cursuri. În 1841 și-a susținut la Jena teza de doctor în filozofie cu titlul „Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit și filosofia naturii la Epicur”. https://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx – cite_note-Titre_2008._pp._403_-417-19În Berlin a fost admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, format din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei. Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de tinerii hegelieni, Marx începe să considere că sarcina rațiunii filozofice este aceea de a critica tot ce există, fie asta instituții sociale, doctrine religioase sau lumea ideilor, întrucât întotdeauna ceea ce există este limitat, parțial rațional și potențial deschis schimbării.

În imposibilitatea de a începe o carieră academică din motive ideologice, Marx s-a orientat spre jurnalism, angajându-se la un ziar creat de un grup de oameni de afaceri din Köln. Acolo l-a întâlnit pentru prima dată pe Friedrich Engels, pe care l-a revăzut la Paris, în mica comunitate de exilați germani. La Paris, Marx scrie pentru scurt timp și face cunoștință cu poetul german Heinrich Heine, cu socialistul francez Pierre-Joseph Proudhon, și cu anarhistul rus Bakunin. În acea perioadă, Marx a luat, pentru prima oară, contact și cu mișcarea muncitorească, implicându-se într-o organizație secretă comunistă, numită „Liga celor drepți”, devenind socialist și comunist. Citește și aprofundează studiul economiei politice. La numai 29 de ani participă la congresul Ligii Comuniste în Londra, și împreună cu Engels expun doctrina în „Manifestul Partidului Comunist”.

Din cauza ideilor sale revoluționare, s-a instalat cu familia la Londra unde a suferit numeroase lipsuri materiale, trăind în condiții deplorabile, izbutind însă să realizeze principala opera, „Capitalul”, la vârsta de 49 ani, considerată ca una din cele mai influente și relevante cărți din istoria modernă. Se apreciază că analiza făcută a avut unele calcule aritmetice și filozofice juste, dar viziunea lui a dat greș, neținând cont de impredictibilitatea cursului vieții.

Lucrările principale: „Manifestul Partidului Comunist”; „Manuscrise economic-filosofice”; „Mizeria filosofiei”; „Contribuții la critica economiei politice”; „Teze despre Feuerbach”; „Das Capital”.

În revista „Historia” (revistă de istorie din România) se menționează: „Publicul larg și majoritatea intelectualilor văd în el autorul moral al tragicului experiment al „socialismului real”. Desigur, este vorba de cei care cunosc în profunzime lucrările lui Marx, viața sa particulară și efectele generate de ideile sale.

Devenit un spirit fervent antireligios, a scris într-una din poeziile sale: „Vreau să mă răzbun pe Acela Care domnește deasupra tuturor”, convins că există Unul care domnește deasupra tuturor, dar pe care începuse să-L dușmănească. Dorea să distrugă lumea creată de Dumnezeu. Într-un poem scria: „Atunci voi fi în stare să merg triumfător, / Ca un zeu, printre ruinele împărățiilor. / Fiecare din cuvintele mele este foc și acțiune. / Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…”.

Cuvintele „Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului” precum și mărturisirea că cel ce stă pe acest tron va emana numai groază și agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14:43).

Revoluționarul rus Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Marx, scria: „Trebuie să-l adori pe Marx ca să fii iubit de el. Trebuie cel puțin să-ți fie frică de el ca să te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, până la ticăloșie și nebunie.”

O confesiune făcută de Marx în poemul intitulat „Trubadurul”: „Aburi infernali se ridică și umplu creierul, / Până când înnebunesc și inima mi se schimbă cu desăvârșire. / Vezi această sabie? Prințul întunericului / Mi-a vândut-o. / Pentru mine el este cel care măsoară timpul și dă semnalul, / Cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morții”.

Aceste versuri capătă o semnificație aparte atunci când aflăm că în riturile unei inițieri mai înalte în biserica satanistă, candidatului respectiv i se vinde o sabie vrăjită care îi asigură succesul. Acesta o plătește semnând, cu sângele luat de la încheietura mâinii sale, un legământ conform căruia, după moarte, sufletul său va aparține Satanei.

Lui Marx îi plăcuseră cuvintele lui Mefistofel, din Faust: „Tot ce există merită să fie distrus”. Totul – inclusiv proletariatul și tovarășii… Marx a citat aceste cuvinte, Stalin le-a pus în practică și a ajuns să-și distrugă până și propria-i familie.

Ce se întâmplase cu tânărul Marx? Cei care i-au analizat viața și opera afirmă că Marx avusese, la început, convingeri creștine, însă nu a dus o viață consecventă. Corespondența cu tatăl său, cu care stricase relațiile, dovedește că risipea sume mari de bani pentru plăceri. Apoi, se pare că Marx a fost prins în mrejele bisericii sataniste și a primit inițierea respectivă. Expresia „se pare” aparține unor analiști – întrucât biserica satanistă este foarte secretă. Satan, pe care adoratorii săi îl văd în timpul orgiilor lor halucinante, vorbește realmente prin ei. Marx este și el purtătorul de cuvânt al lui Satan, atunci când spune: „Doresc să mă răzbun pe Cel care domnește deasupra tuturor” (poemul „Strigătul unui deznădăjduit”).

Să nu ne mirăm, căci firea omului este labilă. Omul caută viața adevărată în diversele ei forme, pentru a se înălța și uneori nu întrezărește unde-l va duce drumul ales, nu mai deosebește calea virtuții de cea a păcatului, mai ales atunci când răsare orgoliul în sufletul lui. Marx este cel mai bun exemplu al faptului că firea omului este schimbătoare. Ea poate fi schimbată din rău în bine, dar și din bine în rău.

Câteva versuri din poezia „Strigătul unui deznădăjduit”: „…Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere! /  Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea. / Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului, / Vârful lui va fi rece și înspăimântător…”.

Și sfârșitul dramei intitulată „Ulanem”: „Dacă există Ceva care devorează, / Mă voi arunca înăuntrul său, chiar dacă ar fi să ruinez lumea, / Lumea care se interpune între mine și prăpastie, / Am s-o sfărâm în bucăți cu blestemele mele neîntrerupte, / Îmi voi arunca brațele în jurul realității ei aspre, / Iar lumea va trece mută, îmbrățișându-mă, / Ca apoi să mă scufund într-o nimicnicie absolută, / Pierind în neant; aceasta ar însemna a trăi cu adevărat”.

„Ulanem” este considerată a fi chiar singura dramă din lume în care toate personajele sunt conștiente de propria lor stricăciune, pe care o etalează și o sărbătoresc în mod sfidător; toți sunt slujitori ai întunericului, toți dezvăluie trăsăturile lui Mefistofel: sunt satanici, corupți, damnați.

Marx, se spune că este singurul autor de renume care și-a caracterizat propriile scrieri drept „rahat” și „cărți porcești”, oferindu-le cu bună știință cititorilor săi. „Nu este de mirare, scrie cineva, că unii din discipolii săi, comuniștii din România și din Mozambic, îi obligau pe deținuții politici să-și mănânce excrementele și să-și bea urina”.

Dintr-o scriere a lui Marx la adresa lui Hegel: „Pentru că am descoperit cel mai înalt / Și cel mai adânc punct, cu ajutorul gândirii, / Sunt tot atât de mare ca Dumnezeu; / Asemenea Lui, mă învelesc cu întunericul”. Cât cinism!

Biograful lui Marx continuă: „Nu încape nici o îndoială că aceste povești interminabile aveau un caracter autobiografic… El își însușise viziunea și răutatea Diavolului. Câteodată părea conștient că îndeplinește voia Celui Rău”.

Când Marx a terminat de scris „Ulanem” și celelalte poezii de început în care vorbește despre pactul încheiat cu Diavolul, el nici măcar nu se gândise la socialism. Ba chiar combătuse socialismul. Despre o revistă germană la care scria, spunea că „nu admite nici măcar valoarea teoretică a ideilor comuniste în forma lor actuală, lăsând la o parte dorința aplicării lor sociale pe care o socotește, oricum, imposibilă… La încercările maselor de a pune în practică ideile comuniste, de îndată ce acestea devin periculoase, se poate răspunde cu tunul…”.

El hotărâse să fie omul care să-L izgonească pe Dumnezeu. El nega existența unui creator, afirmând că omenirea s-a creat pe sine însăși: „Având în vedere faptul că pentru socialiști tot ce ține de așa-numita istorie a lumii nu este nimic altceva decât creația omului, nimic altceva decât dezvoltarea naturii în favoarea omului, acesta are astfel dovada incontestabilă că s-a născut prin sine însuși…” Dacă este negată existența Creatorului, atunci nu există nimeni care să ne dea porunci și legi, nimeni în fața căruia să dăm socoteală – ceea ce Marx confirmă: „Comuniștii nu predică nici un fel de morală”.

n primii ani de comunism sovieticii au adoptat lozinca: „Să-i alungăm pe capitaliști de pe pământ și pe Dumnezeu din ceruri”, însușindu-și moștenirea lăsată de Karl Marx.

În poezia sa „Mândria omenească” Marx recunoaște că țelul său nu este de a reforma sau a revoluționa societatea, de a face lumea mai bună, ci pur și simplu de a o distruge, bucurându-se totodată de distrugerea ei: „Cu dispreț îmi voi arunca mănușa / Drept în fața lumii, / Ca să văd prăbușirea acestui uriaș pitic, / A cărui cădere nu-mi va înăbuși înflăcărarea. / Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor / Printre ruinele lumii /Și, dând cuvintelor mele o forță activă, / Mă voi simți deopotrivă cu Creatorul”.

Deși era un intelectual de mare calibru, ca și autodidactul Engels, totuși, corespondența lor abundă în obscenități, neobișnuite pentru clasa socială din care făceau parte. Expresiile grosolane sunt frecvent utilizate, dar nu există nici măcar o singură scrisoare în care vreunul dintre ei să pomenească despre idealul umanist sau socialist.   Marxismul era noua religie avându-și propria Scriptură, Marx considerându-se „Preotul comunismului”. Iar Evanghelia lui Matei, 22.29 ne spune: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”.

Odată, Marx a fost întrebat de fiica lui: „Care este principiul tău favorit?”, la care tatăl a răspuns: „Să mă îndoiesc de orice.” Iar când Engels aflându-se în vizită la familia lui Marx anunțase că se căsătorește cu o muncitoare, soția lui Marx a spus că nu-l mai primește în casă.

În Manifestul Partidului Comunist, Marx a afirmat că urmărea nu numai abolirea tuturor religiilor, ci și a oricărei morale – ceea ce va face ca totul să fie permis.

Dostoievski avertizase: „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis”, că toate instinctele noastre sunt descătușate. Să ne amintim și spusele românului Petre Țuțea: „Trebuie să ne golim de prea mult Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu”, și să recunoaștem că omenirea desacralizându-se, renunță la valorile morale și devine pur consumistă.

Marx nu a fost îngrijorat de sărăcia în care trăiau tovarășii săi, pentru care revoluția era ultima soluție. El nu i-a iubit niciodată pe muncitori, considerându-i „într-o ureche”, „proști”, „măgari”, „ticăloși”, exprimându-se chiar obscen la adresa lor. Nu i-a iubit nici pe tovarășii săi de luptă pentru cauza comunismului. La el nu exista iubire, ci doar interesul, vanitatea, disprețul până la ură față de oameni.

Un ofițer, luptător în revoluția din 1848 și unul dintre tovarășii de băutură ai lui Marx (fiindcă acesta ținea la băutură), mărturisea că narcisismul lui Marx devorase tot ce fusese bun în sufletul său. Juristul, democratul și luptătorul italian Giuseppe Mazzini, care îl cunoștea foarte bine pe Marx, scrie despre el că „avea un spirit destructiv. În inima lui nutrea mai degrabă ură decât dragoste față de oameni”.

Criza economică actuală în care se află omenirea, precum și globalizarea readuc în actualitate ideile lui Karl Marx. Filozoful german, prof. Andreas Arndt (n.1949) de la facultatea de filozofie a Universității Humboldt din Berlin, președinte al Societății Internaționale Hegel, dialogând cu un jurnalist de la DW în legătură cu însemnătatea teoriei marxiste, a relevat faptul că „Actualitatea lui Marx nu rezidă, așa cum multă vreme s-a crezut, în faptul că a oferit un rețetar de modificare a societății. Este vorba mai degrabă de o metodă, de o analiză critică. Marx nu analizează cine știe ce detalii economice, ci metodele de producție folosite la scară globală. El a analizat fenomenul în ansamblu, constatând raporturi de cauzalitate care în mod obișnuit scapă. Un mare proiect la Marx este încercarea de a răspunde întrebării dacă și cum este posibilă stabilizarea unui sistem. El ajunge la concluzia că aceasta nu poate funcționa pe o durată mai lungă de timp. Și ceea ce putem constata acum pe piețele financiare este cu siguranță în parte evoluția observată de Marx. El a văzut că nevoia de capital este mereu în creștere, pentru asanarea dezechilibrelor dintre diversele sectoare de producție, de fapt pentru menținerea în stare de funcționare a întregului sistem. Acest capital nu este însă investit în producție, fiind în mare parte pur speculativ”. În „Manifestul Partidului Comunist” „Marx a descris deja împreună cu Friedrich Engels tendințele de globalizare. Printr-o sumedenie de studii de caz, el a demonstrat tendința capitalului de a migra spre zonele în care se produce ieftin, unde forța de muncă este ieftină. Marx a idealizat proletariatul existent, a construit doctrina internaționalismului proletar (opus naționalismului burghez) și a subestimat rezistența la schimbare. El a descris de asemenea veșnica încercare de reducere a nivelului salarial. Deci cu ajutorul lui Marx tendința de transfer a capacităților de producție acolo unde mâna de lucru e ieftină poate fi bine înțeleasă. Mulți cred că Marx era obsedat de producție. El nu era însă preocupat exclusiv de productivitate. Continua creștere a productivității are urmări negative asupra resurselor care nu sunt infinite, și acest lucru a fost bine înțeles de Marx. Din acest punct de vedere, el poate avea o contribuție și la dezbaterea perspectivei ecologice”.

Capitalismul însemna pentru Marx sărăcirea și asuprirea muncitorilor, care de fapt îi îmbogățesc pe cei bogați prin munca lor. Dar odată cu instaurarea „orânduirii socialiste” situația s-a văzut a fi schimbată, pentru că mijloacele de producție devin proprietate comună. Egalitarismul s-a realizat în sărăcie, deoarece imperiul necesității nu a dispărut nicidecum, și știm cât de umană a devenit societatea în comunism…

Lectorul, dr. Florin Poenaru de la Facultatea de sociologie din Cluj-Napoca vorbește într-o lucrare intitulată „Viața lui Karl”, despre portretul lui Marx făcut în acea epocă, de către cei de dreapta, termeni care mergeau „de la șarlatan intelectual și diletant academic, la spion și trimis al diavolului pe pământ. Mai târziu, anti-comunismul a făcut din Marx părintele spiritual al Gulagului și, în general, co-responsabil pentru mai toate atrocitățile secolului XX. Isaiah Berlin a fost printre primii care au pus bazele imaginii despre Marx ca fanatic al propriilor idei, fanatism ce a infuzat apoi, se pare, în mod paroxistic pe urmașii săi. Nici la stânga însă nu lipsește mistificarea, chiar dacă aceasta este cu semn schimbat. Primul mistificator a fost chiar cel mai bun prieten al său, Friedrich Engels (cu concursul fetelor lui Marx, ce-i drept). Din dragoste, și cu bună credință, el a creat imaginea unui titan al gândirii, al unui geniu neînțeles, al unui om dincolo de epoca sa. Tot Engels a sistematizat sui generis corpusul aproape neinteligibil de manuscrise lăsate de Marx într-un syllabus canonic. El a construit astfel imaginea unui gânditor sistemic ce putea fi acceptat în acest mod în tradiția academică germană. Această construcție a fost însă în mod flagrant în contrast cu realitatea scrierilor lui Marx, cu efecte devastatoare pentru polemicile ulterioare din interiorul marxismului. Acolo unde Marx fusese fragmentar și chiar contradictoriu, construcția sistemică ulterioară căuta uniformitate și adevăruri precise”.

Jurnalistul, scriitorul englez Francis Wheen (n. 1957) , scrie că „până la urmă Marx a fost un emigrant prusac din clasa de mijloc dintr-o regiune francofilă care, în ultima decadă a vieții, a devenit un respectat gentleman londonez, în ciuda sărăciei cumplite în care trăise anterior; un agitator comunist care și-a petrecut toată viața adultă în biroul de studiu (sau în sala de lectură de la British Library atunci când nu avea hainele amanetate și putea merge până acolo); un om convivial, căruia îi plăceau discuțiile prelungite la bere, dar care a reușit să se certe cu mai toți prietenii și colaboratorii săi în pamflete vitriolice; un bărbat complet îndrăgostit de nevasta lui, Jenny, și un tată de familie iubitor, dar care a reușit să-și lase gravidă menajera și să abandoneze fără remușcare copilul nerecunoscut; un gânditor care putea să lucreze zile întregi fără întrerupere, pasionat de nenumărate subiecte și fluent în câteva limbi, dar la fel de îndrăgostit de băutură și țigări”.

De ce nu a avut Marx dreptate? Carl Bildt, politician englez și diplomat (n.1949), a menționat, cu prilejul aniversării celor 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, cuvintele președintelui Chinei, rostite în capitala Chinei: „similar unui răsărit de soare spectaculos, această teorie a luminat calea explorării de către umanitate a legilor istoriei și căutării propriei sale eliberări (…) Marx a indicat cu ajutorul teoriei științifice direcția spre o societate ideală fără opresiune sau exploatare, în care fiecare persoană se poate bucura de egalitate și libertate”. Cuvintele Președintelui, a mai spus Carl Bildt, au fost rostite în China „marxistă”, iar ascultătorii săi nu au avut altă opțiune decât să fie de acord cu el”.

Marx a considerat proprietatea privată o sursă pentru toate relele din societățile capitaliste din zilele sale. În consecință, el credea că numai prin abolirea acesteia puteau fi vindecate diviziunile de clasă din societate și se putea construi un viitor armonios. În comunism, afirma mai târziu colaboratorul său Friedrich Engels, statul însuși va deveni superfluu și va dispărea.

Marele filozof englez de origine austrică Karl Popper (1902-1994), unul dintre cei mai mari critici ai lui Marx, l-a numit pe acesta „un fals profet”. „Și, dacă mai era nevoie și de alte dovezi, țările care au îmbrățișat capitalismul în secolul douăzeci au devenit societăți democratice, deschise și prospere. Prin contrast, toate regimurile care au respins capitalismul în numele marxismului au eșuat și nu dintr-o întâmplare sau în urma unor nefericite  erori doctrinare ale adepților lui Marx. Prin abolirea proprietății private și stabilirea controlului de stat asupra economiei, nu doar că societatea este privată de antreprenoriatul necesar progresului, ci este abolită însăși libertatea”.

În importanta sa lucrare în trei volume „Curente principale ale marxismului”, filosoful polonez Leszek Kołakowski, care a devenit un critic de frunte al marxismului după ce-l îmbrățișase în tinerețe, notează că Marx n-a fost interesat de oameni așa cum sunt ei cu adevărat: „Marxismul nu ia aproape deloc în considerare că oamenii se nasc și mor, că sunt femei sau bărbați, tineri sau bătrâni, sănătoși sau bolnavi”, spune acesta. Astfel, „răutatea și suferința nu aveau nicio relevanță pentru el, decât ca instrumente de eliberare; acestea erau doar realități sociale și nu o parte esențială a condiției umane”. Analiza lui Kołakowski ne ajută să explicăm de ce regimurile care au adoptat doctrina mecanică și deterministă a lui Marx trebuie să devină în mod inevitabil totalitare când se confruntă cu realitățile unei societăți complexe. Iar rezultatele au fost întotdeauna tragice.

„Omul autonom, spune economistul, filozoful român Petre Țuțea (1902-1991), înlocuiește credința în Dumnezeu cu credința în progres și sufletul cu interesul. Sub semnul timpului, moare pe un drum ce duce nicăieri. Când omul orgolios explorează viața și universul, închipuindu-și că este autonom, el ignoră existența adevăratului legiuitor…”.

Marx vede întreprinzătorul burghez în alți termeni: este activ, organizator, cumpătat, își taie voluptățile înlocuindu-le cu pofta de a avea aur și seamănă cu un cuceritor care, după fiecare cucerire, întâlnește o nouă graniță.

Nivelarea democratică modernă este izvorâtă din cultul muncii al lui Marx și Engels, din cultul incompetenței, din toleranța viciului și tratamentul aspru al purtătorilor de ideal, toate – forme ale degradării morale.

Marx spune în „Contribuții la critica filozofiei hegeliene a dreptului”: „Fără îndoială, arma criticii nu poate înlocui critica armelor, forța materială trebuie răsturnată tot printr-o forță materială, dar și teoria devine o forță materială de îndată ce cuprinde masele”. Iar în „Manuscrise economic-filozofice” (1844): „Socialismul este conștiința de sine pozitivă a omului, care nu mai e nemijlocită prin negarea religiei, după cum viața reală este realitatea pozitivă a omului, care nu mai e mijlocită prin negarea proprietății private, prin comunism. Comunismul afirmă pozitivul ca negare a negației; de aceea el este – pentru apropiata dezvoltare istorică – momentul real, necesar al emancipării și recâștigării omului. Comunismul este forma necesară și principiul dinamic al viitorului apropiat. Dar comunismul ca atare nu este țelul dezvoltării umane, este forma societății omenești”.

Și reproduc cuvintele românului Petre Țuțea: „Socialismul este antecamera comunismului”, spre a se cunoaște direcția în care a pornit o parte a lumii.

Economistul american Robert L. Heilbroner (1919-2005), în cartea sa „Filozofii lucrurilor pământești – Viețile, epocile și ideile marilor economiști” scrie: „Marii economiști au desfășurat o investigație incitantă – și primejdioasă – cum sunt puține altele. Ideile dezvoltate de ei, spre deosebire de cele ale marilor filozofi, au produs efecte adânci în viața noastră de zi cu zi; experiențele preconizate de ei nu puteau fi efectuate, precum cele ale naturaliștilor, în spațiile izolate ale laboratoarelor. Concepțiile marilor economiști erau de natură să zguduie omenirea, iar greșelile lor au echivalat uneori cu veritabile calamități”.

Vavila Popovici – Carolina de Nord

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Editorial
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava