MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor şi conducerea Aeroportului Internaţional „Ştefan cel Mare” au susţinut luni conferinţa oficială de închidere a proiectului de modernizare a aeroportului sucevean. Reamintim că la aeroportul Suceava a fost implementat proiectul european „Modernizare suprafaţă de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS” la Regia Autonomă Aeroportul „Ştefan cel Mare”. Valoarea totală a proiectului de modernizare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava a fost de 32,5 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene, guvernamentale şi de la bugetul judeţului.

La conferinţă au participat directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, şi managerul de proiect Marius Grosu.
Directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, a declarat că semnarea contractului pentru realizarea lucrărilor a fost semnat pe data de 28 octombrie 2011, şi a avut ca termen de finalizare data de 25 octombrie 2015, mai puţin lucrările suplimentare de siguranţă pentru respectarea condiţiilor impuse de un regulament european, care au avut ca termen data de 10 decembrie 2015. „Cu bucurie putem spune că am definitivat lucrările la acest proiect”, a spus ieri Ioan Măriuţa. El a ţinut să mulţumească echipei care a implementat acest proiect, formată din salariaţi ai aeroportului, precum şi tuturor celor care au sprijinit acest proiect începând cu anul 2011.

În acelaşi timp, managerul proiectului şi directorul adjunct al aeroportului, Marius Grosu, a spus că indicatorii tehnico economici din proiect au fost realizaţi 100%, şi chiar de 108% dacă sunt incluse şi lucrările de siguranţă impuse de regulamentul european nr. 139, care iniţial nu erau incluse printre investiţii.

El a amintit că proiectul a presupus extinderea lungimii pistei de decolare/aterizare, la 2.460 de metri, cu o lăţime de 45 de metri, precum şi modernizarea căilor de rulare şi modernizarea platformei de îmbarcare, aceasta având în momentul de faţă o lungime de 275 de metri şi o lîăţime de 113,5 metri. În momentul de faţă platforma are o capacitate de şase avioane, patru de tip C, de tipul SAB 2000 folosite de Tarom, şi două de tip D, respectiv Airbus 318 sau 320, şi Boeing 737, aeronave folosite în momentul de faţă de companiile low-cost dar şi de Tarom.

Marius Grosu a subliniat faptul că un lucru foarte important rezultat în urma lucrărilor de modernizare este creşterea portanţei pistei de aterizare/decolare şi a platformei aeroportului. Grosu a arătat că dacă înainte de începerea lucrărilor pista avea o portanţă (PCN) de 14, în momentul de faţă acest indicator are valoarea de 110. „Avem o pistă cu o portanţă superioară, al doilea aeroport din ţară din acest punct de vedere, după cel din Cluj. Asta înseamnă o durată de viaţă foarte mare a pistei”, a spus Marius Grosu. El a amintit şi de faptul că în cadrul proiectului a fost modernizat şi sistemul de balizaj, s-a construit un nou turn de control, o uzină electrică şi a fost amenajat terenul pentru montarea sistemului de navigaţie ILS. Grosu a amintit că noul sistem de navigaţie ILS, pe care Romatsa a început să-l monteze, va permite aterizarea aeronavelor la o vizibilitate de 350 de metri.
Nu în ultimul rând, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a le-a mulumit tuturor celor care s-au implicat în ducerea la final a acestui proiect de modernizare a aeroportului. „A fost o muncă la un proiect unic în România. Dar munca merge mai departe, pentru că în fiecare an trebuie să avem în vedere noi tipuri de investiţii”, a spus Nechifor. El a spus că speră ca în curând să fie finalizaţi indicatorii tehnico economic şi studiul de fezabilitate pentru amenajarea terminalului 2 de plecări şi sosiri internaţionale, şi pentru transporturile cargo, care ar urma să funcţioneze în pavilionul central şi în patru clădiri ale actualului Centru Economic Bucovina. „Sperăm să finalizăm sistemul de navigaţie ILS, pentru a putea fi disponibil începând cu luna martie 2016” a mai spus Nechifor, care a mai adăugat că în viitor va fi nevoie şi de investiţii în resursele umane. „Avem o echipă de profesionişti aici la Aeroportul Ştefan cel Mare, şi trebuie să lucrăm atât la motivare, cât şi la angajare”, a declarat Cătălin Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava