MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a mulțumit membrilor deliberativului județean și angajaților acestei instituții pentru activitatea și colaborarea din acest. În ultima ședință a Consiliului Județean din acest an, Gheorghe Flutur a spus că 2021 a fost un an zbuciumat, „dar pe final socotesc că a fost un an bun”. Flutur a adăugat că 2021 a fos tun an multe activități pentru pregătirea unor licitații, care s-au finalizat, iar la începutul anului viitor vor fi semnate mai multe contracte de realizare a lucrărilor. El a precizat că încă de la începutul anului, pe 5 ianuarie, vor fi semnate contractele pentru ultimul tronson din drumul Panaci – Bilbor, precum și pentru drumul Mălini – Borca. Președintele CJ Suceava a spus că aceste două lucrări sunt extrem de importante, având în vedere că cele două drumuri fac legătura cu județele Harghita și Neamț. „Apoi am reușit să deblocăm totuși lucrările de pe axa strategică Suceava – Iași și să avem garanția constructorului că intră cu motoarele turate anul viitor. Au adus utilaje de tip nou astfel încât să recuperăm restanțele de pe tronsoanele Suceava – Dolhasca și Suceava – Zaharești – Dărmănești”, a mai adăugat Gheorghe Flutur.

El a mai afirmat că administrația județeană a pregătit pentru anul 2022 nouă proiecte pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny. „Și aici intrăm în proceduri cu nouă drumuri județene extrem de importante pentru noi. Trebuie spus că va fi un an cu mai mulți bani pentru drumurile județene, pentru reparații curente și întrețineri, pentru că avem economii de anul acesta din cauza contestațiilor, dar îi reportăm pe anul viitor. De asemenea, am solicitat la Ministerul de Finanțe și la Guvern și văd că în proiectul de buget e o sumă rezonabilă de bani din TVA pentru drumuri. Și din acest motiv cred că anul 2022 va fi un an foarte curajos pe intervenții și pe investiții în drumurile județene”, a declarat Gheorghe Flutur. El a mai precizat că tot în 2021, CJ Suceava a pregătit și an proiectele pe apă și canalizare, majoritatea fiind cu licitațiile în curs de realizare. „Vorbim de marele proiect de 230 de milioane de euro care se adresează mai multor localități. Și anul viitor sunt convins că vor începe în forță și aceste proiecte de aducțiune de apă și canalizare”, a precizat Flutur. El a declarat că tot în 2022 „vă trebui ca noi, Consiliul Județean, să ținem foarte aproape de primării pentru că nu vrem să avem nici o primărie care să nu primească măcar un proiect pe Anghel Saligny, fie că e apă, canalizare, drumuri, gaz metan”.

”Sunt extrem de importante și va trebui să ne zbatem pentru toți primarii din județ. Dincolo de asta vreau să vă mulțumesc și pentru faptul că am fost solidari cu toate primăriile din județ. Și vă aduc aminte de ultima ședință. Unii dintre dumneavoastră întrebați de unele primării de ce primesc sau de ce nu primesc bani. Ați văzut că a venit și hotărârea de Guvern care a fost destul de generoasă pentru UAT-uri în acest an. De fapt au fost două hotărâri pe ultima parte a anului. Și acolo unde nu au primit de la Guvern am pus noi, Consiliul Județean. Suntem cei care am întins o mână primăriilor și nu e prima dată când am făcut lucrul ăsta. Am fost solidari cu primarii și vom rămâne solidari în continuare. Important este să fim foarte atenți la oportunitățile de investiții și la proiectele mari pentru județul Suceava și să avem cât mai multe proiecte depuse pentru a avea de unde să aleagă”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Flutur: 2021 a fost un an zbuciumat, dar în final a fost un an bun. 2022 va fi un an curajos pe investiții în drumuri, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava