Concert pascal
MOPAN Suceava

În cursul zilei de astăzi, la invitația președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la Teatrul Matei Vișniec avut loc o întâlnire la care a participat directorul CNAIR Mariana Ioniță împreună cu o echipă din cadrul acestei instituții și reprezentanți ai firmelor de proiectare, în care a fost prezentat traseul final al autostrăzii A7 pe teritoriul județului Suceava. La discuții au mai fost prezenți 18 primari din localitățile care vor fi străbătute de viitoarea autostradă, precum și reprezentanți ai instituțiilor naționale cu responsabilități în realizarea investiției.

Gheorghe Flutur a spus că este îmbucurător faptul că CNAIR își propune ca în a doua parte a anului 2022 să fie finalizate proiectele pentru acest tronson de autostradă, pentru a se scoate la licitație execuția lucrărilor.

Flutur a explicat că traseul final trece prin apropierea localităților Dolhasca – Liteni, apoi printre Suceava și Salcea, cu un nod de descărcare către aeroport și municipiul Suceava, după care autostrada va ocoli prin Nord-Est și Nord municipiul Suceava, cu un nod la intersecția cu DN 29A către Dorohoi. Traseul va continua prin zona Ițcani, apoi pe raza comunelor Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Dărmănești, apoi prin zona orașului Milișăuți, mergând paralel cu DN 2 și apoi pe raza localităților Grănicești, Șerbăuți, Calafindești, Mușenița, Siret.

Gheorghe Flutur a spus că această autostradă va rezolva și centura Sucevei prin partea de Est și Nord-Est și va trece în apropierea unor zone cu populație mare, respectiv Suceava, Rădăuți sau Siret.

„Salut promptitudinea și viteza cu care firmele de proiectare s-au mișcat. În același timp, CNAIR a transmis hotărârea înființării pe autostrada A7 a două puncte de consultanță, la Suceava și Focșani, unde autoritățile locale vor acorda tot sprijinul necesar pentru a finaliza formalitățile necesare. DE asemenea, în cel mai scurt timp CJ Suceava va emite certificatului de urbanism și urmează să parcurgem la pas traseul autostrăzii, împreună cu primarii și cu responsabilii pe urbanism din Consiliul Județean și din localitățile străbătute de autostradă”, a declarat Flutur.

 

Flutur a declarat că a fost definitivat traseul din județul Suceava al autostrăzii A7. Aceasta va intra în județ prin zona orașului Dolhasca, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava