MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, a fost prezent, astăzi, la punerea în funcțiune a unității de terapie intensivă mobilă achiziționată prin campanie „1cm” inițiată de către omul de afaceri Ștefan Mandachi și donată Spitalului Județean Suceava. Gheorghe Flutur a spus că unitatea mobilă, amenajată într-un TIR, va funcționa ca unitate de anestezie și terapie intensivă la secția de boli infecțioase de la Spitalul Vechi. „Avem o veste bună astăzi la Spitalul Județean Suceava, acest nou pavilion care este format dintr-un TIR compartimentat pentru terapie intensivă. Această unitate este funcțională începând de astăzi. Este lângă mine directorul spitalului, domnul doctor Alexandru Calancea și directorul Crucii Roșii Suceava, domnul Corneliu Dediu. Vreau să le mulțumesc pentru efort. Vreau să mulțumesc în primul rând donatorilor. Pentru că nu trebuie să uităm că această terapie intensivă a fost donată de Crucea Roșie, cu sprijinul oamenilor de afaceri, cu Ștefan Mandachi și cu alții. Vreau să le mulțumesc fiecăruia în parte și tuturor pentru acest efort foarte mare și binevenit pentru Spitalul Județean Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur. El a explicat că unitatea de terapie intensivă mobilă a fost lipit de pavilionul de boli infecțioase. „La capăt avem un compartiment special, un burduf care a făcut racordul cu pavilionul propriu-zis. Apoi este un hol de legătură între compartimentul de boli infecțioase și această secție care are un program cu totul special”, a arătat Flutur.

Șeful administrației județene a declarat că în unitatea mobilă sunt 12 paturi de terapie intensivă care sunt pregătite pentru bolnavi. „Aceste paturi au ventilatoare și toate dispozitivele medicale necesare pentru bolnavii Covid. E vorba de 12 paturi, un mare sprijin pentru noi, pentru că dorim să mutăm din spitalul nou, de la etajul 6, toți pacienții dar și pe cei care sunt bolnavi de Covid și sunt la Anestezie și Terapie Intensivă aici în spitalul vechi”, a declarat Gheorghe Flutur. El a spus că acesta este un pas foarte mare de eliberare a spitalului nou de Covid. „Este un pas foarte mare pentru a reda spitalul nou sucevenilor care nu au coronavirus și care au nevoie de tratament urgent în spitalul nou. Vreau să evidențiez încă o dată implicarea foarte mare a Crucii Roșii. Implicarea a fost și a Consiliului Județean și a spitalului, pentru că noi am finanțat aceste dotări. Este racordare la apă, canal, curent electric, au toate utilitățile, inclusiv sistem de încălzire. Și dacă la 12 paturi mai adăugăm încă 9 paturi care se pregătesc a se amenaja aici în corpul de la boli infecțioase, înseamnă 21 de paturi la terapie intensivă”, a precizat președintele CJ Suceava.

El a spus că astăzi, în Spitalul Județean Suceava sunt circa 560 de pacienți internați, din care 188 Covid, 120 în zona tampon, iar diferența sunt pacienți non-covid. „Este o presiune în continuare pe Spitalul Județean Suceava. Și vreau să mulțumesc corpului medical pentru implicare. Sunt toți oamenii la post. După cum știți s-a și dublat capacitatea de testare cu aparatul PCR care a venit și în felul acesta avem și o schemă de funcționare a acestui laborator completă. Și ați văzut că a crescut și numărul de teste pentru județul Suceava. Apelul meu de aici din Spitalul Județean este să fim prudenți în ceea ce privește măsurile de prevenție privind această pandemie”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

La rândul său, managerul Spitalului Județean, dr. Alexandru Calancea, a spus că după deschiderea secției de terapie de la Spitalul Vechi intenția este să se degreveze în totalitate spitalul nou de pacienții cu această patologie. Dorim să lăsăm și să permitem specialiștilor din zona nouă a spitalului să își trateze în condiții optime patologia non-Covid. De aceea chiar dacă presiunea este mare în momentul de față pe spital, încurajăm sucevenii îi asigurăm că tratăm în condiții optime patologia non-Covid”, a spus Alexandru Calancea.

Directorul Crucea Roșie Suceava, Corneliu Dediu, a ținut să precizeze că punerea în funcțiune a a acestei unități de terapie intensivă este un lucru foarte important pentru pacienții Covid, pentru că vor avea parte de îngrijirea de care au atâta nevoie. „Este important pentru Spitalul Județean, care va putea funcționa ca spital de urgență și este de asemenea foarte important pentru cei peste 33.000 de donatori să vadă cum banii lor sunt folosiți în beneficiul celor care s-au îmbolnăvit de Covid. Aș vrea să îi mulțumesc domnului Ștefan Mandachi, fără de care mare parte din această campanie nu ar fi avut loc. Aș vrea să-i mulțumesc de departe celui mai mare donator, compania Unilever, care într-o primă fază a donat 50.000 de euro, prin Bety Ice și apoi a mai donat încă 270.000 de euro pentru achiziționarea acestei unități mobile. Vreau să felicit autoritățile și conducerea spitalului pentru că iată au făcut funcțională această unitate mobilă înainte de venirea sezonului rece, când probabil situația se va agrava într-o oarecare măsură”, a spus Dediu.

Flutur a inaugurat noua unitate de terapie intensivă de la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava, 6.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava