MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a aflat, astăzi, pe șantierul șoselei de centură a municipiului Rădăuți, împreună cu un reprezentant al firmei care realizează lucrările. El a precizat că vrea să mulțumească constructorului pentru modul în care s-a implicat în acest proiect. „Astăzi, 12 august stadiul este de 78% din centură. Suntem pe podul peste Sucevița, unde s-a turnat astăzi asfalt. Mă bucur că se lucrează cu motoarele turate”, a spus Flutur. El a arătat că proiectul presupune construcția a șapte poduri, două rampe și șapte sensuri giratorii. Gheorghe Flutur a arătat că din cei 16,5 kilometri ai centurii, până în prezent s-a turnat asfalt pe 8 kilometri. „Săptămânile viitoare mai au în program să mai toarne asfalt pe circa 3 – 3,5 kilometri. Ce este important e că, realiști fiind, până la sfârșitul acestui an, centura municipiului Rădăuți va fi gata. Este o centură inel, care costă circa 80 de milioane de lei, aproape 17 milioane de euro. Această centură trebuia să înceapă în 2012. Tot acest constructor câștigase atunci licitația. A început șase ani mai târziu. Nu vreau să comentez acum de ce. Important este că se face pentru că cei care câștigă sunt rădăuțenii. Este un inel în jurul Rădăuțiului. Și aici toate localitățile din jur devin puncte de dezvoltare”, a declarat președintele CJ Suceava. El consideră că municipiul Rădăuți este o zonă cu potențial ridicat de investiții. De asemenea, el a spus că centura municipiului Rădăuți va rezolva și problema traficului greu din acest municipiu. „Traficul greu va fi scos de aici. Dar vorbim și localitățile Volovăț, Marginea, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos,  Dornești, Satu Mare, care  sunt sateliți ai Rădăuțiului și care se vor dezvolta foarte mult datorită acestei șosele de centură foarte mult”, a precizat Flutur. El a adăugat că a ținut să fie prezent pe șantierul șoselei de centură a municipiului Rădăuți deoarece mai există anumite mici blocaje. „De exemplu e vorba de mutarea unor conducte. Cei care gestionează gazul metan. E vorba de ACET, cei care gestionează apa și canalul. Rolul nostru este să ne implicăm să grăbim lucrurile. Eu sunt bucuros de ce mi-a spus reprezentantul constructorului și constat un progres foarte mare de la ultima noastră vizită pe centura Rădăuțiului, care a ajuns la aproape 80%”, a declarat Gheorghe Flutur.

Flutur a mers pe șantierul centurii municipiului Rădăuți pentru a se implica în urgentarea lucrărilor, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava