Concert pascal
MOPAN Suceava

Bucovina va avea siglă distinctă la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Aceasta conţine textul „Bucovina 100-Centenarul Unirii cu Ţara 1918-2018” scris pe fundal verde. Sigla a fost prezentată oficial de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur în cadrul unei conferinţe de presă. Flutur a declarat că sigla va fi folosită în acest an pe 28 noiembrie de Ziua Bucovinei dorinţa sa fiind aceea de a amplasa plăcuţe cu sigla la toate intrările în judeţ dar şi pe clădirile publice. Într-o primă fază sigla, a spus Flutur, va fi amplasată pe clădirile instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean dar şi pe cea a Primăriei municipiului Suceava. „Avem o obligaţie morală pentru că şi Bucovina s-a unit cu Ţara”, a motivat Flutur. Şeful administraţiei judeţene a prezentat în detaliu programul zilei de 28 noiembrie.

„Vom avea şedinţa solemnă de evocare a momentului. Sper să finalizăm să inaugurăm şi să sfinţim sala Bucovina din CJ. Intenţia pe care o anunţ azi public e să propun plenului CJ acordarea de titlul de Cetăţen de Onoare domnului doctor cercetător Mihai Ştefan Ceauşu cel care a scris Istoria Bucovinei şi foarte multe cercetări din domeniul istoriei Bucovinei. Este cercetător al Academiei Române rădăuţean de-al nostru. De asemenea vom avea o lansare de carte Flondor-Bucovina şi România Mare. Fiica lui Iancu Flondor vine cu această propunere şi vom face o lansare în prezenţa lui Grigore Leşe la Teatrul Matei Vişniec. Seara împreună cu Primăria municipiului Suceava se vor aprinde luminile de Crăciun unde se amenajează deja zona pentru Târgul de Crăciun”, a spus Flutur.
Tot pe 28 noiembrie va fi difuzat în premieră un film despre Bucovina şi va avea loc un spectacol special în centrul Sucevei. Totodată pe Casa de Cultură din municipiul reşedinţă de judeţ vor fi amplasate afişe cu eroii bucovineni Iancu Flondor, Ion Nistor şi Iakob Zadic precum şi imagini de la Congresul Unirii Bucovinei cu România.

Flutur a prezentat sigla Centenarului Unirii Bucovinei cu Ţara, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava