MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a declarat că tot mai multe localități din județul Suceava se pregătesc pentru racordare la gaz metan. Gheorghe Flutur a spus că în cursul zilei de astăzi a semnat certificatele de urbanism pentru extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în mai multe localități, situate în bazinul Solca. Este vorba despre orașele Solca şi Milișăuți și comunele Arbore, Burla, Iaslovăț și Volovăț.

Gheorghe Flutur a declarat că în cursul zilei de joi, aceleași documente au fost emise pentru mai multe localități situate pe Valea Solonețului și pe Valea Sucevei, respectiv orașul Cajvana și comunele Botoșana, Cacica, Comănești, Grănicești și Pârteștii de Jos.

El a precizat că în urma solicitării adresate de comuna Fundu Moldovei, a fost emis Certificatul de urbanism pentru înființarea unei rețele de distribuție gaze naturale, investiție amplasată pe două unități administrativ-teritoriale, respectiv comunele Pojorâta și Fundu Moldovei. De asemenea, a mai fost semnat Certificatul de urbanism pentru extinderea rețelei de gaze naturale pe teritoriul orașelor Salcea și Liteni și al comunelor Udești, Verești și Fântânele.

În vederea înființării de rețele de distribuție în județul Suceava, aceleași documente au fost emise în ultima perioadă și pentru comunele Forăști (satele Forăști, Antoceni, Oniceni, Roșiori, Ruși, Uidești, Țolești, Manolea și Boura), Rădășeni, Cornu Luncii, Adâncata, Hănțești, Forăști și Valea Moldovei sau pentru Zamostea, Zvoriștea (satele aparținătoare Zvoriștea, Șerbăuți, Dealu, Buda, Stânca și Slobozia) și Bălcăuți (satele aparținătoare Bălcăuți, Gropeni, Negostina) pentru studiu de fezabilitate și pentru autorizarea lucrărilor de construcții.

„Vor fi disponibile fonduri pentru introducerea de gaze naturale în localitățile care astăzi sunt încălzite pe combustibil solid dar va fi o bătălie mare pe finanțare, așa că este bine ca tot mai multe localități să demareze cât mai repede astfel de proiecte. În perioada următoare consider că se va putea dubla numărul de persoane din județul Suceava care să fie racordate la rețelele de gaze naturale. Cum spuneam, în județul Suceava sunt multe localități care așteaptă gaz metan, mai ales acolo unde distanța până la magistrală nu este foarte mare. Va fi necesară extinderea magistralei de gaz în județ și, după cum se știe, se lucrează deja la construcția magistralei spre Vatra Dornei”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Flutur anunță că alte șase localități din județ se pregătesc să se racordeze la gaz metan, 7.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.7/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava