MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că Tarom va relua zborurile zilnice de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” pe ruta Suceava – București și retur. Gheorghe Flutur a spus că Tarom va avea curse aeriene zilnice de la Suceava începând cu data de 22 august 2020. Zborul București – Suceava va ateriza pe Aeroportul Ștefan cel Mare la ora 22:55 și va decola spre Capitală a doua zi, la ora 5:20. De asemenea, șeful administrației județene a mai precizat că începând cu data de 1 septembrie, compania Tarom va suplimenta frecvențele spre București, cu zboruri în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri și duminică. Zborul București – Suceava va ateriza pe aeroportul Ștefan cel Mare la ora 19:20 și va decola spre București la 19:45.

Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a declarat că a discutat cu conducerea aeroportului sucevean cu privire la organizarea optimă a  fluxului de pasageri în condițiile creșterii numărului de curse în perioada următoare. El a reamintit că începând de luni, 10 august, Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava a preluat zborurile operate de Compania Blue Air pe Aeroportul Bacău în intervalul august-septembrie.

Este vorba despre 6 curse spre 4 țări, astfel: Bruxelles (cu o frecvență de două zboruri pe săptămână – luni și miercuri), Dublin (4/săptămână – marți, joi, sâmbătă și Duminică), Torino (2/săptămână – marți și joi), Roma – Fiumicino (4/săptămână – marți, miercuri, vineri și sâmbătă), Milano – Bergamo (2/săptămână – miercuri și Duminică) și Londra – Luton (5/săptămână – luni, joi, vineri, sâmbătă și Duminică).

Flutur anunță că Tarom reia zborurile zilnice pe ruta Suceava – București și retur, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava